O aniversare

Anul asta sunt destule aniversari: o suta de ani de la inceperea primului razboi mondial, 70 de ani de la 23 August ’44 (si eterna dilema romaneasca legata de eveniment, a fost bine, a fost rau?), un sfert de veac de la caderea regimurilor comuniste in estul Europei.
Despre unele voi mai scrie, insa ieri mi-am amintit de o alta aniversare care a trecut aproape neobservata (in afara de cateva articole de presa). In 1964 regimul Dej se simtea suficient de puternic incat sa amnistieze toti detinutii politici recunoscuti ca atare in Romania. A fost o adevarata vara pentru societatea romaneasca. Atmosfera de scoala inaintea vacantei de vara din puscariile comuniste este bine surprinsa si de Steinhardt in Jurnalul Fericirii.
Pentru parintii mei (care au inceput scoala primara sub monarhie si aveau 8-9 ani in momentul instaurarii comunismului), vara lui 64 a ramas in amintire ca momentul cel mai placut din perioada dictaturii; rudele tatalui meu (unchi, matusa si verisoara tatalui, care mai traieste si azi), s-au intors fara probleme din DO (domiciliu obligatoriu) unde fusesera trimise de un securist cretin, iar rudele mamei mele (unchi si matusa) care fusesera condamnati pentru infractiuni legate de predarea cotelor si eliberati din 1962 au fost amnistiate, asa ca verii mamei mele nu mai erau „fii de elemente dusmanoase”.
Tata mi-a spus ca in vara lui ’64 a fost martorul unei intamplari pe care n-avea sa o uite niciodata. In cartierul in care a crescut (cartier de case, nu de blocuri) nea Marin, un barbat cam la 50 de ani se uita bine pe strada si striga catre un alt barbat cam de aceeasi varsta: „Vasile, tu esti ma? Ce faci, frate, credeam c-ai murit” Numitul Vasile trece strada imediat il ia in brate pe cel care-l strigase si-i spune: „Marine, am iesit acu doi ani da nu prea umblam prin oras! Ce faci, neica, nu te-am mai vazut dinainte de 23 august?”.
Nea Marin (prieten cu familia tatalui) scapase mai devreme dupa sapte ani de puscarie si alti cinci de DO. Cei doi vorbeau tare, nu se jenau, era o atmosfera de relaxare cum n-a mai fost vreodata in comunism. Era un moment care a durat ceva vreme, pana dupa moartea lui Dej si consolidarea lui Ceausescu. Da, vara lui 1964 a fost o binecuvantare pentru generatia nascuta chiar inainte de razboi si care avea 50 de ani de Craciunul din 89…