Archive | Octombrie 2013

Statul social european (partea II)

Moartea statului social european nu inseamna doar disparitia unor subventii si ajutoare sociale pentru populatia saraca, asa cum ar parea la prima vedere. Este de fapt ruperea contractului social incheiat in vestul Europei in perioada de reconstructie de dupa al doilea razboi mondial (nu am inteles niciodata de ce trebuie scrise cu majuscule mizeriile astea de razboaie mondiale).

Dupa 1945 vest europenii au inteles imediat de unde veneau pericolele. Europa de vest era in ruine, milioane de refugiati pe strazi, iar cantecul de sirena al comunismului suna atragator pentru cei care chiar nu mai aveau ce pierde. In Italia si Franta existau partide comuniste puternice, cu sprijin adevarat din partea unor segmente importante ale populatiei. In Grecia a existat un razboi civil sangeros care a durat trei ani.

Chiar daca URSS s-a tinut de intelegerile de la Yalta si nu i-a sprijinit pe comunistii greci, iar Maurice Thorez un stalinist notoriu a acceptat dezarmarea „rezistentilor” comunisti francezi, nu exista vreun motiv pentru occidentali sa creada ca situatia se va rezolva de la sine. In linii mari (cu variatii de la o tara la alta), dupa razboi modelul social european a constat in salarii mari, reglemantate de stat pentru muncitori, un segment important al economiei controlat de stat, taxe ridicate, universalizarea asistentei medicale, acces aproape neingradit la educatie si generalizarea beneficiilor sociale (pensii, ajutoare de somaj, de boala, de insertie) pentru practic fiecare cetatean al tarii respective (si, aspect care va crea probleme mai tarziu, pentru strainii de pe teritoriul statelor in cauza).

Efectul acestei politici a fost cresterea randurilor clasei mijlocii (iarasi, cu variatii mai de la un stat la altul). Pentru clasa mijlocie a aparut un nou instrument care a permis acesteia sa traiasca peste posibilitati, creditul de consum. Creditele se dadeau la dobanzi foarte mici, pe termene destul de lungi, asa ca iarasi, nivelul de trai a crescut in mod semnificativ. Adaugati la aceasta faptul ca, pana cel putin la inceputul anilor 70 economia a fost in continua crestere si veti intelege ca in 1965 in vestul Europei ajunsese la maturitate o generatie care nu cunoscuse razboiul, nici perioada de privatiuni de dupa aceea, ci doar o prosperitate continua. Pentru inca aproape un deceniu aceasta situatie a continuat. Si azi mai intalnesti germani, francezi sau italieni (inclusiv oameni de 40-50 de ani care erau copii atunci) care ofteaza cand isi aduc aminte de „wirtshaftswunder” sau „trente glorieuses”

Intre timp, statele occidentale aveau nevoie de mana de lucru asa ca au inceput sa cheme straini, in Franta si Marea Britanie au venit cei din fostele colonii, iar in Germania si Austria, turcii, grecii, italienii, spaniolii si la finele festinului cetatenii fostei Iugoslavii carora Tito le-a dat drept la pasaport in anii 60.

In 1973 „embargoul petrolier” al statelor arabe a dat peste cap toate economiile vestice. Desi productia de petrol a ramas aproape neschimbata preturile au crescut semnificativ, ceea ce a dat peste cap economiile occidentale bazate multa vreme pe petrol ieftin. Simultan, SUA a trebuit sa paraseasca sistemul monetar de la Bretton Woods, vestul Europei a cunoscut prima criza in care inflatia si somajul au aparut concomitent.

Politic vorbind criza a venit in cel mai prost moment cu putinta. Anii 70 marcheaza apogeul expansiunii sovietice. SUA se retrasese umilita din Indochina, Nixon demisiona iar vest europenii erau in genunchi: in 1978 guvernul Marii Britanii se imprumuta de la FMI iar RFG si Italia pareau ca vor capitula in fata teroristilor. Prin 1982 s-a vazut ca Imperiul sovietic ajunsese la limita capacitatilor sale, dar intre timp politicienii vest europeni au gasit reteta nenorocita prin care au prelungit agonia statului social, imprumuturi, devalorizare, protectionism subtil. Desi Margaret Thatcher a privatizat maisv economia si aredus ajutoarele sociale, bazele statului social au ramas, chiar si in Marea Britanie.

Sincer, nu-i poti blama. Cand esti sub amenintarea URSS, care parea gata sa inghita Africa si Asia si care avea un cap de pod in coasta SUA, cetatenii tai se revolta cand descopera ca benzina se scumpeste si somajul creste iar multi tineri devin teroristi, incercarea de a cumpara pacea sociala este unul din putinele mijloace aflate la indemana.

Saptamana viitoare vom incerca sa vedem cum au evoluat lucrurile dupa anii ’80.

Cum s-a facut de-am ramas iar fara Schengen (scurta cronologie)

O scurta cronologie a scandalului romi – Schengen – Franta

 

14 septembrie – Marine Le Pen afirma plina de indignare intr-un interviu ca Bulgaria si Romania urmeaza sa intre in Schengen ceea ce va nenoroci Franta.

 

19 septembrie – Manuel Valls, ministrul de interne francez spune ca problema intrarii Romaniei si Bulgariei in Schengen nu este pe ordinea de zi.

 21 septembrie – Jean Francois Cope, politician francez ajuns la preşedintia partidului Uniunea pentru o Miscare Populara (urmasul partidului gaullist, in prezent membru al familiei populare europene) anunta ca nu e de acord cu aderarea Bulgariei si Romaniei la spatiul Schengen si cere o revizuire a acestora. Cope estimeaza ca Bulgaria si Romania, „doua state prietene”, nu indeplinesc conditiile de a fi primite in Schengen.

 De atunci, bulgarele de zapada aruncat de Marine Le Pen se rostogoleste intr-una. Antipatica doamna Reding a fost singura care a remarcat (in public) legatura dintre scandalul romilor si viitoarele municipale din Franta. In rest, toate fortele politice franceze au infierat Bulgaria si Romania in legatura cu Schengenul. Abia pe la 30 septembrie ministrul de externe francez a sustinut ca frontierele externe nu sunt protejate.

 E clar, nu intram nici macar cu aeroporturile si frontiera maritima, asa cum ne promisese Ayrault in vara (cand am sarbatorit cu fast 14 iulie, mai ceva decat 1 Decembrie), iar nemtii si statele nordice nu mai pot de bucurie cand vad ca socialistii francezi ne-au servit-o, asa ca ei nu mai apar ca baietii rai de data asta.

 

Abia pe 1 octombrie autoritatile noastre au reactionat. E de inteles, sa ti-o serveasca fara avertisment tocmai tovarasii de familie politica e destul de dur de inghitit. Oricum apropos de francezi, ei sunt autorii unui dicton faimos „promettre c’est noble, tenir c’est bourgeois (sa promiti e nobil, sa tii promisiunea e burghez, in sensul de proasta calitate). Nous vous avons compris messires d’Hollande et d’Ayralult !

 PS Toate guvernele de la guvernul Boc incoace (intr-o armonie necaracteristica politicii romane) au sustinut ca am indeplinit conditiile tehnice, singurele necesare pentru a intra in Schengen. O fi asa, dar politicienii nostri se fac ca nu inteleg ca regulile s-au modificat in timpul jocului.

 Dincolo de motivele plauzibile invocate in presa pentru flitul constant cu Schengen (cetatenia pentru moldoveni, riscul ca migrantii din Grecia sa aiba cale libera catre inima Europei), as spune ca e un mod de a ne arata ca ramanem o tara de mana a treia in UE (de mana a doua sunt cei integrati in 2004, Grecia, Portugalia). 

etimpu.com | Amintiri din Trecut

Blog Nostalgic , Amintiri din Copilarie , Amintiri din Epoca de Aur