Tag Archive | Mani Pulite

Mani Pulite

Update: Spre uimirea mea pana si un personaj de la care ma asteptam la mai multa prudenta, dna Mungiu Pippidi, este incantata de ultimele evolutii. Ma asteptam de la domnia sa, care nu pierde nicio ocazie sa ne reaminteasca faptul ca e profesor universitar sa cunoasca macar istoria recenta si sa aiba mai mult spirit critic…

In prezent toata suflarea romaneasca se uita cu gura cascata la Mani Pulite de pe Dambovita. In fiecare zi mai o arestare mai o demisie, mai o dezvaluire, mai un breaking news, macar clasa politica isi merita o parte din bani, ca ne-a asigurat circul. Cu painea mai greu…

Dar nu despre asta e vorba. Vad ca adjunctul de la SRI si institutia sunt supuse tirurilor dezvaluirilor. Fara a specula asupra sursei (desi sunt aproape convins ca multe atacuri au in spate firmele concurente din sistem) sa va spun o poveste dintr-o mare democratie, care ne arata ca scandalurile nu duc niciodata la schimbari radicale sau mai rau, consolideaza sistemele putrede.

In anii 70 SUA a cunoscut ceea ce poate fi definit drept nadirul sau (de pana in prezent!). Vietnam, Watergate, Iran, inflatie, crizele petrolului si, ceea ce era mai rau, pierderea increderii americanilor in institutiile nationale. Stiu, est-europenii sunt mai cinici si nu prea am cunoscut cetateni de la est de Cortina de Fiercare sa fi avut vreodata incredere in institutiile nationale. Dar in SUA lucrurile au stat multa vreme altfel. Pana in anii 70 institutiile erau respectate, inclusiv ceea ce in limbajul politic roman contemporan poarte numele gingas de „institutii de forta”. Bun nu prea erau iubite, dar oricum erau respectate.

Watergate a pus capat acestei increderi aproape naive a americanilor in institutiile lor. Nu doar presedintele SUA a trebuit sa demisioneze, dar Congresul SUA si-a luat in serios rolul si a creat trei Comisii (doua ale Senatului una a Camerei reprezentantilor) care au investigat serviciile de informatii americane (CIA, NSA, va amintiti de Edward Snowden si FBI). Comisia Church, cea mai cunoscuta a adus publicului american la cunostinta ca serviciile lor faceau ceea ce fac toate serviciile: ii ascultau, le citeau corespondenta fara a putea fi deranjate cu ceva. Raportul a fost chiar prudent deoarece nu mentiona NSA pe nume dar a descris in detaliu practicile institutiei.

Comisia Pike a urmat Comisiei Church si a alcatuit un raport mai interesant in care se arata clar ca bugetul serviciilor este mult subestimat, ca serviciile nu fusesera niciodata sub un control parlamentar adecvat si (nicio surpriza pentru noi) spionasera copios propriii cetateni. Mai rau, Comisia Pike a examinat toate rateurile CIA si a ajuns la concluzia ca serviciile nu erau neaparat eficiente.

Raportul Comisiei a fost blocat de administratia Ford iar lui Pike i s-a transmis un mesaj dulce din partea CIA ca va fi distrus.

Bella Abzug a condus o comisie referitoare la dreptul la viata privata al cetatenilor si a citat toate companiile private (AT&T, ITT printre ele) si a descoperit ca respectivele firme aveau aranjamente (complet ilegale) prin care puneau la dispozitie NSA date referitoare la cetatenii americani.

Raportul Comisiei Church a fost adoptat de catre Congres si pentru o vreme CIA a trebuit sa respecte (sau sa pretinda) ca respecta anumite standarde. Intre timp insa publicul obosise de atata scandal si voia altceva. Atat asteptau serviciile.

Rapoartele Comisiilor Pike si Abzug au fost blocate iar autorii lor au trebuit sa-si ia ramas bun de la viata politica. Bella Abzug a incercat sa mai candideze de doua ori dar a pierdut lamentabil.

Senatorul Church care era vazut ca viitor presedinte sau vicepresedinte al SUA a fost complet inlaturat din viata politica in 1981, pierzand la cateva mii de voturi.

Iar serviciile au continuat sa-si vada de treaba.

Bun SUA sunt o democratie iar senatorii si deputatii respectivi au murit de batranete, nu in Gulaguri sau in alta parte.

In toat aceasta nebunie, morala e ca scandalurile gen Mani Pulite sau Watergate nu schimba nimic. Cel mult niste personaje prea compromise sunt inlaturate iar inlocuitorii nu sunt neaparat mai buni. Dupa Mani Pulite Italia a fost guvernata de niste ineficienti de stanga, iar apoi de Berlusconi…

Anunțuri
etimpu.com | Amintiri din Trecut

Blog Nostalgic , Amintiri din Copilarie , Amintiri din Epoca de Aur