Tag Archive | politica

AIIB

Nu vreau sa condamn sau sa laud pe nimeni. Sa luam urmatoarele fapte:
Premierul Ponta a batut moneda enorma pe necesitatea unor bune relatii economice cu China. A vizitat China de cateva ori, a organizat summitul China  plus 16 la Bucuresti. Si-a luat o multime de injuraturi pentru asta dar am zis ca merita daca reuseste sa lege ceva. Chinezii de azi nu mai sunt cei cu care Ceausescu avea o prietenie de conventienta in anii 70-80. Mai mult, avem prima generatie de lideri chinezi care nu e selectionata de Deng Xiaoping.
N s-a reusit nimic, nu conteaza daca din cauze de presiuni licuricesti sau din prostie interna. A se vedea site-ul lui Dan Tomozei care ca bun lucrator la presa de stat transmite discret si anumite nemultumiri ale establishmentului chinez…
Cred ca toti cei interesati de ce se petrece pe lume au vazut scandalul cu Banca Asiatica de Investitie pentru infrastructura (AIIB). Asta e o incercare a Chinei de a crea propria Banca Mondiala. Administratia Obama a facut in mod inutil scandal si a anuntat ca nu se va alatura Bancii deoarece ar fi lipsita de transparenta (Banca Mondiala e probabil un model…).
Cu toate astea, toti aliatii SUA din Europa in frunte cu Marea Britanie s-au alaturat Bancii. Vorbim despre statele mari precum Germania, Franta, toate statele scandinave precum si de Spania, Italia, Elvetia Austria. De asemenea, Australia, aliat fidel, a anuntat deja ca se alatura Bancii, iar Japonia considera. Ah si bomboana pe coliva, saptamana trecuta Polonia, stat mai serios decat Romania s-a alaturat la randul sau ca membru fondator al acestei Banci. Nu mai spun ca Ungaria, mai modesta a solicitat sa fie membru obisnuit al Bancii.
Nu stiu ce va iesi din aceasta banca. S-ar putea sa fie un mare balon de sapun. La fel de bine s-ar putea sa fie inceputul unei schimbari de polaritate in politica internationala. Insa e grav ca Romania a ratat acest moment probabil din cauza unei clase politice lipsite de curaj si viziune, terorizata ca o noua deschidere spre China l-ar costa dizgratia Marelui Licurici. Clar, Romania apara un anume statu quo depasit deja de ani buni cu un zel demn de o cauza mai buna. O mare porcarie care arata inca o data ca nu neaparat strainii sunt de vina (polonezii au avut curaj sa intre pe acest drum),ci miopii pe care-i avem in frunte…
Uitati aici lista oficiala a membrilor AIIB http://www.aiibank.org/members.html
Anunțuri

O noua Constitutie

Guvernul Ponta e pe duca asta e clar si pentru cel mai putin avizat observator al Romaniei. Cand ANAF-ul ajunge sa inchida saormaria de la Dristor, injurat nu este seful institutiei respective, ci seful lor cel mare V Ponta. Vorba unei balade aromane : „piu piu si piu piu piu, cine-a mai vazut mort-viu?”.

Situatia nu e noua, asa patea si guvernarea CDR. Cand incerca o lovitura contra criminalitatii organizate institutiile care ar fi trebuit sa o indeplineasca faceau tot posibilul sa o faca lata si toata lumea sa injure guvernul (un exemplu care-mi vine la indemana este actiunea Luna a lui Dudu Ionescu, cand politia a incercat sa asaneze Bucurestiul, dar a reusit sa aresteze doar vreo patru fete pe centura…). E si asta un alt semn (dupa pierderea alegerilor) ca „statul profund” lucreaza impotriva PSD. Pentru multi pesedisti asta e un mare soc.

Nu despre asta vreau sa vorbesc, ci despre faptul ca in disperare de a gasi noi jonglerii (dupa cea cu Codul Fiscal), Ponta anunta azi ca vom avea noua Constitutie pana la finele anului.

Daca se va intampla asa ar fi un mare pacat. Cu exceptia momentului 1866, orice adoptare a unei noi Constitutii in Romania a fost semnalul unei crize politice si a generat o mare fractura in societate.

In 1923 Constitutia adoptata de PNL ul lui Ionel Bratianu a generat un conflict politic de proportii, ceea ce l-a determinat pe Maniu (om politic mediocru, dar un opozant redutabil) sa o declare un dictat al PNL. Regimul constitutional a supravietuit taras grapis pana in 1938, apoi la 23 august am avut un fel de restabilire a regimului constitutional pentru ca dupa alegerile din 1946 orice iluzie sa fie spulberata.

Constitutia din 1991 este un document facut pentru Ion Iliescu si regimul sau, redactat de Antonie Iorgovan cu ceva consultanta din partea unei mari mediocritati franceze, Robert Badinter. Constitutia respectiva nu prevedea separarea puterilor in stat (nici Iorgovan, nici colegii sai de catedra nu au respectat vreodata puterea judecatoreasca) garantarea proprietatii iar regimul imbecil creat ne-a dat un presedinte care poate trage o sumedenie de sfori cand are un guvern de aceeasi culoare politica (Iliescu in cei 10 ani de guvernare, Basescu oarecum intre 2004 – 2006 si 2009 – 2012) dar care nu prea poate face nimic atunci cand coabiteaza (desigur, poate pune talpi, recolta informatii, sabota guvernul dar e o lupta de uzura). Iar in 2003 am avut o cosmetizare a Constitutiei care i-a dat 10 ani de Presedintie lui Basescu (e drept se pregatisera pentru Adrian Nastase). In general multe din nefericirile Romaniei pornesc de aici.

Poate nu de la textul propriu zis de Constitutie, ci de la atmosfera de ura si confruntare in care a fost adoptat.
Imi aduc aminte cum FSN-ul (nu se scindase inca, desi Petrica Roman fusese mazilit) urla impotriva opozantilor considerati anti-romani anti orice, iar opozantii (inclusiv subsemnatul) au inghitit rezultatul dezbaterilor si referendumului ca pe inca o umilinta din partea regimului iliescian.

Constat ca dl Mateescu, unul din blogerii mei favoriti apreciaza sistemul
http://sociollogica.blogspot.ch/2015/03/iluzii-ne-constitutionale-si-o-solutie.html
raman la parerea ca e un sistem cretin care trebuie schimbat. Iar o noua Constitutie ar trebui sa fie rezultatul unei negocieri serioase intre toate fortele politice reprezentate in Parlament. Desigur, visez aiurea oamenii politici romani sunt incapabili de dialog sau de apararea intereselor nationale…

Despre aliante

O categorie de afirmatii aruncate cu nebanuita usurinta dupa intrarea noastra in NATO este cea referitoare la aliantele Romaniei. Exista o piata a afirmatiilor referitoare la aliante aruncate inclusiv de oameni care trebui sa fie mai rezervati. De multe ori diverse state se trezesc aliate cu Romania atunci cand nu au nicio intentie in acest sens (ba dimpotriva…)

Prima “bomba” aruncata de Basescu a fost cea cu “axa” Bucuresti- Londra Washington (sau invers), mi se pare ca imediat dupa prima alegere in functia de presedinte. Trec peste imbecilitatea utilizarii termenului de axa (care nu avea de ce sa incante pe americani si englezi) precum si peste faptul ca britanicii nu au fost niciodata incantati de asa zisii aliati de pe malurile Dambovitei. In 2004 britanicii sustinusera extinderea la nesfarsit a UE deoarece erau incantati de faptul ca astfel nu mai era loc de adancirea cooperarii si integrarii in cadrul UE a celor 15. Buun adevarul e ca pana si loialistii pana la moarte ai fostului presedinte, purtatori de mesaje carora li se vad epoletii si dunga de la cascheta recunoasteau rateurile date de faimoasa axa (iarasi n-a existat niciodata. SUA si Marea Britanie au o relatie speciala in care nu e loc pentru o umbra de stat precum Romania de azi). Prin 2009, Romania Libera il tragea de urechi pe El Capetan pentru ca nu recunoscuse independenta Kosovo) si arata ca “axa” nu mai functiona http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/axa-lui-basescu-s-a-destramat-152876

Dupa plecarea lui Blair din Downing Street nimeni nu mai avea timp de nazbatiile lui Basescu si toata lumea uitase de Axa. Mai mult vin conservatorii si singura preocupare fata de romani vine din faptul ca nazdravanul de Neil Farrage ia voturi de la conservatori pentru ca sunt prea ingaduitori cu invazia romaneasca. Atat de tare a speriat partidele traditionale incat cand Cameron l-a felicitat pe Johannis pentru victorie nu pomenea niciun cuvant despre axa, ci doar despre problema imigratiei.

Ca tot vorbiram despre Johannis, isi instaleaza omul de incredere la carma SRI. Presa descopera ca asta scrisese cu ceva vreme in urma ca vrea o Axa Bucuresti Berlin (ca magazinul J), iar Ponta (exponent al zicalei gura bate…) . Trec peste faptul ca nemtii chiar sunt alergici la orice mentiune despre axa mai rau decat americanii sau britanicii. Mare valva in presa romana cu noua Axa ba chiar UM de la Romania Libera ne spune firoscos ca nu e cazul ca Johannis sa dea alianta cu SUA pe Germania sau la nevoie facem o axa Bucuresti Berlin Varsovia (sau invers J).

Acuma s-a vazut ca Germania l-a primit pe Johannis ca pe un exponat interesat care a venit cu vorbitorii de germana la pachet (Dan Mihalache, Lazar Comanescu) darGermania e tara serioasa care nu s-a lasat impresionata de faptul ca niste bastinasi din estul Europei vorbesc germana. Mai mult, dupa aceea a aparut pitbullul Germaniei, Olanda, care ne-a trimis sa ne vedem de treaba ca oricum nici de UE nu eram buni de cand am intrat.

Intre timp dl Baconschi, fost ministru de externe, despre care se spune ca si-a pierdut mandatul din cauza unui post pe blog scris de unul din postacii sai, scrie un articol in care se rafuieste cu “izolationistii” de tip vechi (pe care insa i-a tolerat cat era ministru) si spune ca Romania trebuie sa joace cu Polonia si sa aiba un parteneriat cu Turcia. In ceea ce priveste parteneriatul cu Polonia are dreptate, si Presedintele Johannis s-a deplasat la Varsovia.

http://www.contributors.ro/cultura/de-la-izolare-la-intredeschidere/

Sa vedem ce va iesi de aici. Intre Romania si Polonia (ma refer la oficialitati si servicii) a existat o raceala continua incepand din anii 70 cand Varsovia juca cu Moscova, ia Bucurestiul incerca sa mearga pe drumul sau (dovedit infundat). Ulterior anii 80 nu au aranjat datele iar in anii 90 Varsovia era tara lui Walesa si Ioan Paul al II lea care nici nu voia sa stie de tara lui Ion Iliescu (inclusiv pe mandatul lui Emil Constantinescu am suportat stigmatul aruncat pe Romania in timpul lui Iliescu).

Repet, sa vedem ce va iesi, in fiecare dintre cele doua state exista resurse mari de mefienta si dispret fata de cealalta.

Turcia insa e o alta istorie. In perioada lui Ozal Turcia a incercat o politica de deschidere spre Balcani (in special Croatia si Romania), Caucaz si Asia Centrala. Dupa criza din 1998 si venirea la putere a lui Erdogan, Turcia, stat NATO a devenit cel mai mare suporter al Rusiei in special in chestiunea Marii Negre (care nu e lac rusesc, ci condominium ruso-turc) si care are clar ca prioritate taierea unei zone de influente in Orientul Mijlociu. Turcia nu e in niciun caz interesata de o alianta cu potential anti-rus si in niciun caz de o alianta cu Romania considerata o putere minora care a intrat pe nedrept inaintea Turciei in UE. In plus, Erdogan nu uita faptul ca Basescu a propus parteneriatul privilegiat UE-Turcia ca alternativa la calitatea de membru al UE. Apropos, actuala administratie prezidentiala si actualul guvern ce cred despre asta?

In principiu orice autor de texte poate declara orice. Cand insa declaratiile vin de la oameni politici, cred ca trebuie sa ne ingrijoram. Si asta deoarece acum avem imaginea unei Romanii izolate, dependente de relatia bine definite de Basescu cu Marele Licurici, fara niciun alt aliat in Europa.

Basescu a fost baiat silitor si cu licuricii pe care-i considera mai mici (si aici ma refer la große Leuchtkäfer, puneti mana pe germana,  baieti si fete) in special in ceea ce priveste masurile de austeritate. Germania continua insa sa ne considere nedemni de a intra in UE. Repet jegul deversat de ambasadorul olandez (ramas nesanctionat de autoritatile romane) este ceea ce se numeste intr-un anumit limbaj convingerea intima a vestului Europei inclusiv a Germaniei despre Romania.

 

Se non e vero, e ben trovato!

Dl Bogdan Tiberiu Iacob de la Inpolitics publica o biuterie de post, o aplicare a teoriei conspiratiei de la care ar avea de invatat toti cei care ar vrea sa scrie un thriller.

Uitati aici, chiar mi-ar parea rau sa nu cititi asta

http://inpolitics.ro/romania-teren-de-lupta-intr-un-nou-conflict-sua-vs-germaniarusia_18429893.html

Vorba italienilor (pe vremuri parteneri in singura Axa careia nu-i era rusine sa-si spuna numele): Se non e vero, e ben trovato! (Daca nu e adevarat, e bine gasit sauconceput!)

Dupa umila mea parere nu prea e asa. Sigur ca nu am nicio proba si nu am nici toate elementele, dar consider ca articolul respectiv este in cel mai bun caz o diversiune.

SA va spun de ce: Victor Ponta nu a fost in niciun caz agreat de vreo factiune a administratiei americane (observati ca presa romana are obiceiul sa spuna X. este sprijinit de americani atunci cand are cel mult sprijinul unuia dintre actorii relevanti din administratie, asta cand nu da mana cu un personaj care nu inseamna nimic la DC, dar este plimbat mai mult prin Romania).

Dincolo de participarea la «evenimentele » din vara lui 2012 Ponta a iritat anumite cercuri din SUA (si Europa) prin participarea la Soci (unde a stat la masa cu Ianukovici) si prin insistenta cu care a curtat China in intentia de a gasi niste bani de adus in Romania. Prin urmare la inceputul lui 2014 Ponta nu era deloc agreat, nici de administratia Obama, nici de catre vreo factiune importanta a organelor americane.

Asa ca hai sa va dau un alt scenariu : la un moment dat Marele Licurici s-a hotarat sa scape de conducatorii unei hai sa-i spunem tari din estul Europei. Erau prea imprevizibili si iresponsabili. Poate erau baieti buni dar Licuriciul avea destule pe cap decat sa suporte primadonele respective. Asa ca a incurajat crearea unei alternative. Nu s-a facut peste noapte, ci pe parcursul unui an si jumatate – doi si cu spriji larg din interior. USL a fost destructurat, Crin Antonescu inlaturat discret (poate i s-a aratat pisica, poate i s-a facut lehamite) iar la alegeri a castigat un dark horse care prezinta avantajul unui reset in situatia complicata din regiune. Sigur, nu am nici eu probe foarte solide, dar nici dl Iacob…

To be continued vorba serialelor din tara Licuricilor…

Cazul Vosganian

Nu mi-a fost niciodata simpatic Varujan Vosganian. Habar nu am care e treaba cu gazele ieftine date unui milionar care banuiesc ce hram poarta si ca descinde din mantaua Sistemului (Structurilor cum spunea raposatul Radu Vasile) ca majoritatea afaceristilor post-decembristi. Nu ma intereseaza nici stilul lui de viata (prea luxos spune delatiunea Alinei Mungiu Pippidi).

Nu, sa va spun despre ce e vorba: tin minte cum a inceput cariera politica in calitate de reprezentant al minoritatii armene din Romania. Nimic spectaculos, reprezentarea tuturor minoritatilor in Parlament mi se pare una din chestiile bune de dupa caderea lui Ceausescu. Insa Varujan pe la finele lui 1994 inceputul lui 1995 publica intr-o revista, interesanta pentru vremurile respective, se numea Politis un rechizitoriu la adresa politicii romane fata de minoritati, comparabil cu cel al unor reprezentanti radicali ai UDMR. Ipocrizie, asuprire, revendicare de drepturi colective omul era mai nimicitor decat DNA-ul  de azi! OK, treaba lui, opinia lui desi eram de parere ca exagereaza foarte mult in articolul sau.

L-am pierdut din vedere pentru cativa ani pana in 1998 cand aflu ca impreuna cu Partidul Alternativa Romaniei a iesit din guvernarea CDR iar apoi a fondat Uniunea Fortelor de Dreapta. Mamaaaa si ce discurs de dreapta avea Partidul respectiv (si Vosganian in calitate de co-presedinte)! Ce cruci tragea prin bisericile ortodoxe (desi el era credincios apostolic armean)! Slogane gen ordine, traditie samd samd.

Sa ma ierte Dumnezeu, dar eu nu cred intr-o astfel de transformare! Nu te poti transforma in 4-5 ani (desi aia erau ani mult mai furtunosi decat astia de-acum) dintr-un reprezentant al minoritatilor (nu oprimate, dar nici foarte libere dupa opinia dlui Vosganian din 1994) intr-un exponent al conservatorismului traditionalist.

P.S. Ma refer la omul politic. Cartea Soaptelor mi-a placut foarte mult si-mi spun ca dl Vosganian lungeste lipsa persoanelor care s-au ratat ca oameni de cultura ca sa devina politicieni mai mult sau mai putin mediocri…

Ce a fost in 2014

2014 a fost un an interesant in care s-au petrecut evenimente spectaculoase si in care s-au declansat procese care vor deveni stirile de maine. In opinia mea cele mai importante evenimente (pe plan international) sunt:

1) Caderea lui Ianukovici si invazia rusa a Ucrainei – in opinia mea asta e o ultima incercare a lui Putin de a salva ce se poate salva din Imperiul rus. O revenire a Rusiei la puterea, influenta si statura din anii 1950 – 1970 sunt excluse. George Friedman, fondatorul Stratfor are o caracterizare geniala a situatiei ruse: „Imperiul nu va reveni, chiar sub un lider care s-ar vrea Stalin dar e doar un Brejnev mai prezentabil” (Better dressed Brezhnev).

Atentie: asta nu e neaparat linistitor pentru Romania; Rusia continua sa aiba vaste retele de influenta in R. Moldova si statele vecine noua si prieteni influenti in Germania si la Bruxelles. Greu de vazut impactul acestei zvacniri ruse pentru noi. Nu trebuie uitat ca Romania, din secolul XIX incoace a respirat doar cand Rusia era efectiv la pamant (dupa razboiul Crimeei si dupa primul razboi mondial).

Mi-e greu sa intrevad o eclipsa rusa pe termen lung, desi Rusia are probleme uriase in Ucraina si Caucaz, lupta sa-si mentina influenta in Asia Centrala iar prietenia sa cu chinezii devine o subordonare tot mai greu mascata. Oricum orice miscare a Romaniei trebuie sa ia in considerare impactul miscarilor ruse.

2) Mai departe oarecum de noi dar cu posibil impact pe termen mai lung este aparitia Statului Islamic (din Irak si Levant) in Orientul Mijlociu. Desi a aparut pe ruinele Al Qaeda, ISIS nu e nici o organizatie terorista (cum a fost Al Qaeda si cum era Organizatia pentru Eliberarea Palestinei in anii 70) nici un actor statal. ISIS este un actor care ameninta ordinea din Orientul Mijlociu si, de aici, a intregii lumi. ISIS ameninta statele arabe care sunt de fapt creatii europene de dupa primul razboi mondial (daca vreti mai multe detalii, cititi aici http://en.wikipedia.org/wiki/Sykes%E2%80%93Picot_Agreement ); inchipuiti-va ca tot spatiul dintre Egipt, Iran, Turcia inclusiv Peninsula Araba, a devenit o gigantica tabla de joc fara reguli clare, in care orice este permis. Israelul are o coerenta interna mai mare decat orice stat arab insa si statul israelian are probleme proprii astfel ca va trebui sa se confrunte cu provocari noi, care nu existasera anterior.

Cum spuneam asta e mai departe de casa insa stiu eu, in 10 ani s-ar putea sa ne trezim cu vreo suta – doua de mii de refugiati arabi in Romania. . . Care va fi impactul lor asupra societatii noastre?

3) Miscarea SUA de reorientare spre Asia. Aici recunosc ca am urmarit mai putin procesul insa e clar ca SUA se pregatesc de un nou razboi (rece, speram) in Asia contra Chinei. SUA vor avea de facut fata unui adversar care a prins gustul puterii, intoxicat de succesele obtinute in ultimele decenii, plin de bani si cu un anumit prestigiu in regiune (nu universal, voi reveni poate in 2015).

Iarasi pentru Romania e o chestie care ar trebui sa ne dea de gandit. In definitiv clasa politica de la Bcuresti a legat destinul nostru de cel al SUA, ignorand in mod periculos nu doar Rusia ci si Germania…

4) De departe cea mai spectaculoasa miscare de la finele anului este anuntul facut in paralel de Obama si Castro (Raul) referitor la reluarea relatiilor diplomatice dintre SUA si Cuba. In opinia mea este o miscare mai ampla prin care SUA incearca sa-si restabileasca autoritatea in emisfera vestica.

In definitiv atat Asia cat si Ucraina sunt departe de casa iar principalele amenintari directe pentru SUA provin din America Latina. Relatia SUA cu regiunea a fost complexa :). Ca sa citez un aforism atribuit unui dictator mexican: Sarmanul Mexic, atat de departe de Dumnezeu si atat de aproape de Statele Unite! In definitiv orice stat de langa un imperiu poate inlocui cele doua nume si obtine o descriere a propriei situatii.

Restabilirea relatiilor diplomatice cu Havana este doar un prim pas spre destramarea coalitiei de stanga, ALBA (Cuba, Venezuela, Nicaragua, Bolivia, Ecuador) care risca sa se transforme intr-un concurent pentru SUA. Dupa dezghetul in relatiile americano-cubane, Venezuela adusa in genunchi de scaderea pretului la petrol si lipsita de figura carismatica a lui Chavez va fi urmatoarea pe lista (de fapt eu sunt convins ca americanii au deja un plan pentru reincalzirea relatiilor in care morcovii nu vor lipsi deoarece betele nu au functionat…) Singura problema care va ramane va fi Nicaragua, transformata intr-un cap de pod al Chinei in emisfera vestica. Sincer nu cred ca americanii vor inghiti aceasta situatie pentru multa vreme. Sa urmarim atent titlurile din presa internationala in 2015…

In definitiv SUA nu au putut ignora crearea unui bloc care includea toate statele la sud de Rio Grande CELAC creat cu intentia de a limita influenta SUA in regiune

http://en.wikipedia.org/wiki/Community_of_Latin_American_and_Caribbean_States

In prezent nu mai exista actori statali care sa ameninte influenta SUA in regiune dar provocarile cele mai mari vin din partea marilor carteluri criminale transnationale care paraziteaza sau chiar au fuzionat cu aparatele de stat de la sud de Rio Grande si din migratia orientata spre SUA dinspre America de Sud si Caraibe, perceputa de catre o parte importanta a establishmentului intelectual si politic din SUA drept o amenintare. Cum spuneam e interesant de urmarit.

Nu cred ca voi mai scrie in anul asta asa ca doresc tuturor care intrati pe blog un an 2015 cat mai bun!

Un tovaras pe numele lui de familie…

S-au incheiat si alegerile europene. In Romania, tara lui rasu-plansu, toti au pierdut, chiar si PSD-ul care visa la un scor cu 4 in fata.

Pana cand se vor trage concluziile iar asa zisa clasa politica va face jocurile, cred ca absolventul de istorie Crin Antonescu ar trebui sa mediteze la modul in care desi te crezi (sa chiar esti) la un moment dat un personaj politic care ocup functii importante, iar peste nici doua deceneii lasi cel mult o nota in memorii si niciuna in cartile de istorie.

Citind memoriile lui Hrusciov, am gasit o referire la « tovarasii » romani care erau in carti in anii 60. Printre ei, mentioneaza « un tovaras al carui nume de familie era Apostol ».  Va spune ceva numele asta? Daca da, ganditi-va rapid la cati dintre cunoscutii dumneavoastra stiu exact cine a fost personajul respectiv.

 Cred ca peste cativa ani, diversi politicieni occidentali vor povesti despre vizitele lor din Bucuresti :”mai era si un domn, acolo pe nume Crin”.

 
PS Imi pare rau ca dl Capsali a luat doar vreo 50.000 de voturi dar  trebuie sesizat faptul ca a fost atacat din toate partile : de portalul In Linie Dreapta, de fostii prieteni de la Rost, de Romania Libera. De fapt PSD-ul nici nu l-a considerat un adversar ci tot asa zisa dreapta…

 

etimpu.com | Amintiri din Trecut

Blog Nostalgic , Amintiri din Copilarie , Amintiri din Epoca de Aur