Tag Archive | istoria Romaniei

Cinci destine romanesti

Dl profesor Radu Baltasiu posteaza pe Facebook un comentariu despre cinci romani care ar fi putut schimba lumea

http://www.activenews.ro/cultura-istorie/Profesorul-Radu-Baltasiu-Mihai-Viteazul-este-a-treia-incercare-dintr-o-serie-de-cinci-fracturi-ale-unui-destin-european-in-care-romanii-ar-fi-avut-ceva-de-spus.-5-romani-care-ar-fi-schimbat-lumea-123749

Sunt enumerati Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, Petru Rares, Constantin Brancoveanu si Dimitrie Cantemir.

Fiecare dintre domnii enumerati de dl Baltasiu reprezinta personalitati extraordinare in istoria romanilor insa: Neagoe Basarab are nesansa de a domni in momentul in care Imperiul Otoman incepe expansiunea care-l va duce de doua ori la Portile Vienei. Fiul sau Teodosie va domni cateva luni iar locul lui pe tronul Tarii Romanesti va fi luat de Radu de la Afumati, un erou uitat, care prin luptele sale a asigurat faptul ca Valahia nu a fost transformata in pasalac.

Petru Rares a fost un adevarat print al Renasterii insa din nou, a domnit in momentul de apogeu al Puterii Otomane. A luptat contra acesteia dar a fost invins si a trebuit sa accepte statutul de domn al unui principat subordonat Imperiului Otoman. Din nou unul din blestemele familiilor domnitoare romanesti s-a repetat si nu a avut o succesiune demna: unul din fii s-a convertit la Islam, celalalt a fost unul din zeci de domni ai Moldovei despre care nu se mai stie nimic. Renasterea patronata de Rares ar fi putut lasa urme iarasi doar in cazul unei stabilitati dinastice.

Mihai Viteazul reprezinta una din marile enigme ale istoriei noastre. Adulat, demitizat, reevaluat, Mihai este un personaj ale carui fapte nu pot fi judecate fara o analiza profunda a contextului in care s-a desfasurat domnia lui. Ar trebui o viata de om pentru a deslusi relatia sa cu Rudolf de Habsburg, intentiile lui Rudolf in legatura cu Mihai, rolul lui Rudolf in asasinarea acestuia. Raspunsul la intrebarea ce s-ar fi intamplat daca Mihai Viteazul nu ar fi fost asasinat poate reprezenta intr-adevar inceputul unui scenariu fascinant de istorie alternativa.

Constantin Brancoveanu a fost o figura tragica a politicii romane. Incercarea lui de a-si mentine independenta in contextul expansiunii austriece (pana la 1739, in momentul pacii de la Belgrad, Austria a fost un imperiu ofensiv, care aparea capabil sa cucereasca toata partea europeana a Turciei) si al celei rusesti a dus in cele din urma la pierderea lui. Sigur, au contribuit intrigile Cantacuzinilor dar si politica sa dubla in momentul ofensivei rusesti de la Prut. Chiar daca nu ar fi fost mazilit, este greu de presupus ca prosperitatea Tarii Romanesti ar fi supravietuit razboiului dintre austrieci si turci incheiat cu Pacea de la Passarowitz, din 1718 prin care Valahia a pierdut Oltenia. Drama lui Brancoveanu este eterna drama a unui personaj care conduce o tara mica aflata la confluenta imperiilor. Iar caderea lui este datorata compromisurilor pe care acesti lideri trebuie sa le faca inevitabil…

Ajungem la Dimitrie Cantemir, domn meteoric al Moldovei dar iluminist avant la lettre si fin cunoscator al Imperiului Otoman (o raritate in Europa acelor vremi). Istoric, filosof, romancier extraordinar, Cantemir a fost un om politic mai putin norocos deoarece s-a legat de Rusia atunci cand acesteia nu-i venise inca momentul. In exilul sau rusesc a scris cele mai reprezentative opere si a cunoscut recunoasterea ca intelectual. Paradoxul este ca familia sa s-a rusificat… Iar raspunsul la intrebarile ce s-ar fi intamplat in cazul unei victorii rusesti la Stanilesti? Ar fi reusit Rusia sa obtina un cap de pod in Tarile Romane cu aproape un secol inainte? … nu este de natura sa ne umple de bucurie.

In concluzie este greu de sustinut ca fiecare dintre cei cinci mari romani enumerati de dl Baltasiu ar fi putut neaparat schimba lumea (cu exceptia poate a lui Mihai Viteazul daca nu ar fi fost asasinat in 1601).

Asta nu inseamna insa ca trebuie sa minimalizam importanta lor, sa-i denigram sau mai rau sa-i uitam.

Anunțuri

Sfarsit de capitol

Mi se pare ca Bellu Zilber dadea ca exemplu al fortei de asimilare a poporului roman faptul ca in timp ce Carol I dadea doua degete primilor ministri si-I tinea la distanta, pe Carol al II lea il anunta subreta cand ajungea la amanta: A venit conasul!

Istorioara e hazlie insa are si un revers: in prezent nu mai exista niciun descendent al regelui Ferdinand care sa cunoasca Romania sau limba romana. Descendentii printesei Ileana sunt americani, ai Mariei sunt americano-sarbi iar ai lui Carol al II lea sunt englezi, americani sau prens Paul.

Scriu asta dupa ce Casa Regala Romana l-a exclus pe Nicolae din randul membrilor ei! Acum doua decenii probabil ca as fi fost socat de o asemenea stire. Acum am luat-o ca pe un cancan mai simpatic decat cele cu care e obisnuit publicul roman. Familia Regala Romana s-a complacut intr-o atmosfera de lipsa de transparenta minima fata de public si a refuzat sa comunice cu poporul. Prin urmare si potentialii simpatizanti au intors spatele si au devenit indiferenti fata de ea.

Mai mult, dupa afacerea cu Iliescu de la inceputul anilor 2000 prin care s-a renuntat tacit la revendicarea Tronului in schimbul restituirii proprietatilor, Casa Regala si-a pierdut din farmecul pe care-l avea in primul deceniu de dupa caderea lui Ceausescu. In jurul ei au aparut diversi consilieri despre care nici nu merita sa ne batem capul iar persoana cea mai vizibila este Radu Duda.

Nicolae are 30 de ani si, sa ma ierte Al de Sus, nu a facut nimic in viata lui. Inteleg ca o alteta regala nu munceste (un consilier spune ca ar fi vrut sa se faca trader la bursa) dar macar o facultate ar fi putut sa faca, acolo la el in Anglia.
In afara lui Nicolae mai exista un nepot Michael Torsten de Roumanie Kreuger, baiatul printesei arestate pentru lupte ilegale cu cocosi. Nu stim nimic despre el, poate ca omul, cetatean american doreste sa-si traiasca o viata departe de reflectoare.

Trebuie sa admitem ca Monarhia si Casa Regala sunt doua chestiuni istorice nu mai au decat prea putin a face cu prezentul si viitorul Romaniei.

Altfel despre operațiunea Barbarossa

Ei și a venit și ziua de 22 iunie, zi fatidică în istoria poporului român. Nu, nu e vorba despre disparitia lui Ponta, ci despre declanșarea operațiunii Barbarossa. Germania, alături de aliați, inclusiv România, a atacat URSS-ul lui Stalin, cam pe la ora la care se publică postul acesta. După 1990 a apărut tot mai mult teza că atacul Germaniei a avut un caracter preventiv deoarece Stalin se pregătea, la rândul său să atace Germania.

Deschizătorul de dumuri în această privință a fost un dezertor din serviciul de spionaj al Armatei Sovietice (GRU, a nu se confunda cu KGB!) Viktor Rezun, cunoscut sub numele de Viktor Suvorov. Aproape toate cărțile lui au fost traduse în română, le găsiți aici: http://www.polirom.ro/catalog/autori/suvorov-victor/pagina_02.html Teza lui Suvorov este că Hitler a aflat că Stalin pregătea un atac contra Germaniei iar acesta era un plan pregătit de multă vreme. Hitler a jucat rolul ”spărgătorului de gheață” adică al nebunului care a distrus tamponul dintre Germania și Rusia, aducând cele două puteri față în față. Conform lui Suvorov atacul sovietic ar fi urmat să aibă loc în 5 iulie 1941, iar ținta principală era regiunea Ploiești, pe atunci principala sursă de aprovizionare cu petrol a Germaniei. A scris câteva cărți pe tema asta, dar mereu a fost criticat că speculează, că nu are probe.

Este interesant că, în timp ce majoritatea istoricilor occidentali au respins această teză, există un anume sprijin din partea istoricilor ruși. Unul din aceștia, Mihail Meltiuhov a publicat o carte (din păcate disponibilă doar în rusă) al cărei titlu s-ar traduce ”Șansa ratată a lui Stalin”. Meltiuhov a avut clar acces la documente sovietice și susține că atacul sovietic nu era legat de cel german și ar fi urmat să aibă loc la 12 iunie 1941 dar din cauza evenimentelor legate de fuga lui Rudolf Hess în Marea Britanie a amânat planul astfel că Hitler a avut ocazia să atace primul. Deși este critic la adresa lui Suvorov, concluziile sunt oarecum asemănătoare si, la fel ca la Suvorov lipsesc probele care sa poata fi respinse… Lucram si noi, ca si DNA-ul cu ”suspiciuni rezonabile”. Interesant este faptul ca in 2006 Meltiuhov a publicat o carte despre ”Campaniile eliberatoare ale lui Stalin” in care se apropie de teza lui Suvorov. Sustine ca Hitler ar fi luat decizia de a ataca URSS in momentul in care a inteles ca apropierea Armatei Rosii de Ploiesti ii periclita sursa de aprovizionare cu petrol.

Uitați aici un interviu dat de Meltiuhov unei gazete curajoase din Rusia, Novaia Gazeta în anul 2002. http://2002.novayagazeta.ru/nomer/2002/66n/n66n-s32.shtml Multumesc prietenului meu basarabean, care m-a determinat să încep blogul, pentru traducere

  • Ați spus că munca lui Victor Suvorov este ca o prăjitură cu mai multe straturi de adevăr și ficțiune.
  • Suvorov e un scriitor strălucit. Dar pentru că am avut ocazia să testăm mai multe din afirmațiile sale cu material de arhică o parte a versiunii sale trebuie să fie numită drept ce este, fantezie. A utilizat o parte din imaginarul sovietic, a adăugat imaginar anti-sovietic și fantezia sa proprie. Cea mai mare parte din concluziile lui Suvorov sunt reflecții jurnalistice. Adeseori ia un fapt sau două importante și începe să le descompună cu o răbdare incredivilă.
  • Dar nu puteți nega unul din faptele cele mai evidente și impresionante, dezmembrarea celei mai puternice linii de fortificații, numită ”Linia Stalin”, care ar fi putut salva viața a mii de militari și civili.
  • Știți până în prezent nu se poate afirma dacă a fost dezmembrată sau nu. Există documente referitoare la conservare, soluție propusă în primăvara lui 1941 asupra transferului către noua frontieră, spre ceea ce istoriografia occidentală numește acum ”Linia Molotov”. Dar nimeni nu știe dacă soluția aceasta s-a realizat sau nu. Cercetarea asupra subiectului este pur și simplu inexistentă.
  • Aș dori opinia dumneavoastră asupra represaliilor dinaintea războiului și impactul lor asupra Armatei Roșii. Unii spun că este principala cauză pentru înfrîngerile suferite de Armata Roșie la începutul războiului, alții că rotația comandanților se datora noilor realități.
  • Nu am un răspuns clar. În primul rând pentru a înlocui personalul epurat nu au venit persoane tinere cum se consideră în general. Nu, toți aparțineau aceleiași generații. În al doilea rând nu cunoaștem criteriile după care s-a făcut epurarea. Din timpul lui Hrușciov există ipoteza că cei mai buni generali au fost uciși. Cu toate astea, totul evoluează în jurul numelor lui Tuhacevski, Uborevici, Iakir. Dar se pare că nimeni nu a făcut studii serioase refeirtoare la comptențele celor reprimați sau la criteriile după care s-a făcut represiunea. Îmi pare rău, ca ființă umanî pentru cei uciși. Dar nu toți (Ofițerii n.tr.) au fost împușcați și mulți din cei închiși sau dați afară s-au întors la datorie. Amintiți-vă de Rokosovski. Vorbind strict este necesar un studiu aprofundat asupra dosarelor personale ale generalilor și ofițerilor. Doar pe baza dosarelor personale și a evaluărilor, a contribuțiilor fiecăruia la dezvoltarea armatei și a modului în care a fost afectată capacitatea Armatei Roșii se pot face anumite calculele. Este o muncă enormă.
  • După cum știu ați studiat atent chestiunea cooperării economice dintre URSS și Germania înaintea războiului.
  • Trebuie distins între două situații – factorul politic și situația de pe piața mondială. Uneori uităm că din septembrie 1939 Europa era în război iar Franța și Mare Britanie au anulat contractele u URSS. A fost atât o decizie politică cât și necesitatea mobilizării lor economice. În mod normal, Moscova a reacționat și a căutat alți furnizori. Kremlinul a fost etrem de pragmatic. A fost o serie de livrări reciproce iar URSS a importat în special bunuri de durată: mașini unelte, componente tehnice, diferite tehnologii și am furnizat în special materii prime. Iar livrările noastre acopereau doat 6=7% din comerțul german. Cu toate acestea există un aspect indiscutabil; tranzitul german prin URSS. În 1940 – începutul lui 1941 acetsa acoperea 60-70% din transportul pe distanțe lungi al Germaniei. În acest sens un anume ajutor al URSS către cel de-al Treilea Reich a existat.
  • Ce puteți spune despre principala teză a lui Suvorov, că URSS se pregătea să atace Germania dar Hitler i-a luat-o înainte lui Stalin?
  • Cănd a început controversa în jurul cărții lui Suvorov militarii au declasificat planurile strategice ale Statului Major. În timp ce unii încearcă pe baza acestor documente să respingă argumentele lui Suvorov, în opinia mea aceste încercări nu sunt convingătoare. Cât privește memorandumurile Statului Major trimise lui Stalin și Molotov (și sunt cel puțin patru) criticii susțin că au caracter de proiect. Sunt în total dezacord și subliniez: acestea sunt documente oficiale, nu de lucru

Documentul Statului Major din 11 martie 1941 are o dată precisă: 12 iunie pentru a lansa o ofensivă. Cu toate acestea nu se specifică un an. E o dezbatere în curs. Să spunem că  o notă brută care nu va fi trimisă iar data este introdusă din întâmplare. Si atunci întreb și eu: cine a scris notele astea brute adresate lui Stalin și Molotov? Dacă e o notă brută, de ce îi pui un antet oficial? Un memorandum adresat conducerii de partid și de stat este scris în conformitate cu toate formalitățile de mâna adjuntului șefului operațiunilor din Statul Major, generalul-maior Vasilevski, viitorul mareșal. Nu înșeleg de ce aceste documente au fost declarate documente de lucru ale Statului Major. Și rezoluțiile lui Stalin sunt pe ele,, iar Stalin nu era deloc un partizan al rezoluțiilor scrise, în special al acestui tip de documente. Deci primul document apare la finele lui iulie 1940. Stalin cere să fie refăcut. A doua notă (și asta nu e contrazis de istoricii noștri) este transmisă lui Stalin în noaptea de 14 spre 15 octombrie. Versiunea revizuită a primei note, datate 18 septembrie. Din acest moment, Stalin aprobă planul strategic sovietic. Mai târziu, în martie și mai 1941 apar încă două note. Documentele asupra desfășurării trupelor sovietice. Comandamentul nostru nu voia să aștepte să fie atacat. Întrebare: de ce? Aici sunt în dezacord cu Suvorov. Întregul plan trebuie interpretat ca un ”atac preventiv”. E o formulă clasică.

  • Autorul ”Spărgătorului de gheață” susține că trupele sovietic erau adunate într-o concentrare puternică la frontiera cu România și că scopul ofensivei era tăierea arterei care aproviziona Germania cu petrol.
  • Sunt în dezacord total. Atacul principal era prevăzut în sud, dar nu spre România, ci spre sudul Poloniei și Silezia pentru a ieși în spatele grupului central al Wemachtului și a tăia Prusia Orientală. Cu toate astea, în documentul final al Statului Major din 15 mai România este menționată dar doar ca posibilă problemă pentru Frontul de Sud Vest și doar după succesul pe direcția principală. Iar documentul inițial din 1940 prezintă două versiuni de ofensivă, în nord și sud și susține categoric sectorul de sud între Lvov și Kovel.
  • Atunci de ce nu a fost pus în aplicare planul?
  • Din cauza factorilor geopolitici, în special a situației din Balcani. 1941 a început cu certuri mari din cauza aderării Bulgariei la Pactul Tripartit. Zvonurile au apărut în mijlocul lunii ianuarie iar Moscova a exprimat dorința ca Bulgaria să rămână stat pașnic (neutru, eventual cu baze militare sovietice). Germanii au tăcut. La 1 martie, sub presiunea Germaniei, Bulgaria a aderat la Pact și s-a alăturat Wemachtului (în atacul contra Iugoslaviei și Greciei). Kremlinul a înțeles că Hitler nu intenționează să asculte de solicitările noastre. Din acest moment apare planul strategic și data de 12 iunie. (…) Stalin s-a decis să mobilizeze trupele. Și în vară 25% din potențialii recruți erau chemați pentru încorporare. Cred că explicația trebuie căutată în zborul lui Hess la Londra. Stalin a crezut în posibilitatea unui acord între Germania și Marea Britanie. (…) Malenkov a plecat la Berlin. Agenția de spionaj din Marea Britanie a avut ca misiune să afle ce se petrece în spatele ușilor închise. Dacă misiunea lui Hess ar fi avut succes și războiul din Europa înceta? Cred că situația l-a determinat pe Stalin să aștepte și să amâne planul de atac din 12 iunie.

Conform planului „Barbarossa” Hitler plănuia să treacă granița sovietică la mijlocul lunii mai. Din cauza evenimentelor din Iugoslavia (a fost amânat n.tr) Când prințul regent Pavel a încercat să adere la Pactul Tripartit, cercurile anti-germane slavofile au reacționat la 27 martie. Astfel Hitler a decis să invadeze mai întâi Balcanii. Doar pe data de 30 aprilie a desemnat o nouă dată pentru ofensivă, 22 iunie. Dar comandamentul sovietic nu știa nimic despre pnanurile calendaristice ale armatei germane, apropos de versiunea lui Suvorov, a războiului preventiv al lui Hitler. Guvernul german nu știa, de asemenea, nimic despre planurile sovietice.(…) Toate versiunile despre războiul preventiv sunt un tam-tam politic.        – Și dacă Uniunea Sovietică ar fi atacat Germania? Cu statisticile în mână pot să spun că superioritatea germană în principiu, nu exista. Singurul lucru cu care Germania a depășit vecinul de la est la granița – este numărul de personal. Și este numai din cauza faptului că nu au fost mobilizați in spatele frontului. Formal, Wehrmacht-ul a avut mai mulți soldați, dar aproape un sfert erau la serviciile din spate, nu a participat la lupte. La tancuri, avioane și artilerie superioritatea a fost inferior Armatei Roșii. Împotriva a 4000 tancurile germane erau 14 mii sovietice, împotriva aproape 5.000 de avioane germane – mai mult de 10 mii de noastre. Germanii erau inferiori și la tunuri și mortiere: raportul a fost de 42,000 la 59 000. Trebuie să spun direct: trupele sovietice erau înarmate până în dinți!        – Atunci cum explici înfrângerea zdrobitoare în prima etapă a războiului? Trupele noastre sunt întinse, ei încă invocat numai la granițele de vest. Prin urmare, pe câmpul de luptă s-au dovedit superioritatea încă germanii, în special grupurile de tancuri. Și apoi luați în calcul efectul de domino. Linia frontului a fost ruptă, iar Wehrmacht-ul a început să piseze o parte după alta. (…)

O altfel de viziune asupra propriei istorii

Și-n cartea veșniciei scrie

Că țări și neamuri vor pieri,

Dar mândra noastră Românie

Etern, etern va înflori.

Pe-al nostru steag e scris unire, Versuri de Andrei Barseanu

Mi-am amintit de aceste versuri acum cativa ani cand am citit un articol al regretatului Florin Constantiniu, care se incheia cu Finis Romaniae (S-a sfarsit cu Romania). Am considerat ca exagereaza dar incep sa ma intreb daca nu cumva a avut dreptate. Vad ca si Varujan Vosganian (care cred ca ar trebui sa se intoarca la scris si sa abandoneze troaca politica) se exprima in sensul asta

http://vosganian.ro/?p=6085

Atunci mi-am dat seama ca noi românii, ca majoritatea popoarelor, avem tendinta de a ne considera (ca natiune) eterni. In definitiv gandul ca urmasii tai vor continua sa traiasca pe care ai trait tu si au trait si stramosii tai face chiar si gandul la propria moarte suportabil.

Statul roman poate sa aiba hotare diferite dar noi romanii suntem vesnici, apa trece pietrele raman.

In linii mari cam asa gandesc toate grupurile etnice despre ele insele. Si cam asa au gandit toate, de la inceputul istoriei.

Exista insa un popor care a gandit altfel existenta sa, unul care a influentat indirect intreaga Europa. Pe vremea cand Roma nu era decat un targusor care incerca sa scape de sub asuprire, in centrul si nordul Italiei inflorea o civilizatie stralucita. Desi i s-a pastrat doar amintirea, civlizatia etrusca a dat romanilor multe din institutiile care aveau sa le defineasca in mod profund cultura: mitologie, organizare politica si militara.

Unul din conceptele preluate de catre romani de la etrusci este cel de saeculum, in romana secol. Insa in timp ce romanii defineau secolul drept o suta de ani, pentru etrusci saeculum era o perioada de timp care incepea cu un eveniment si se termina cu alt eveniment. Durata dintre cele doua nu era definita. Etruscii, spre deosebire de celelalte popoare nu credeau in vesnicia lor. Fiecare om si fiecare grup avea alocate cateva cicluri de existenta.

Pentru oameni zeii alocasera un maximum de 12 cicluri de 7 ani iar pentru poporul etrusc (se pare ca si conceptul de populus este moștenit tot de la etrusci) erau alocate zece saeculum. La finalul celui de-al noualea saeculum avea sa dispara poporul etrusc, iar la finalul celui de-al zecelea aveau sa dispara si ultimii cunoscatori ai limbii etrusce. In mod straniu prezicerile s-au adeverit. La finele Republicii Romane (cam in perioada lui Iulius Caesar) etruscii erau ireversibil latinizati iar in perioada lui Nero nu mai existau cunoscatori ai limbii etrusce (Robert Graves sustine intr-un roman ca in perioada domniilor lui Augustus și Tiberius ar mai fi existat cativa cunoscatori ai limbii etrusce).

Așa ca sa nu ne miram si sa ne gandim ce va ramane dupa poporul roman. Etruscii sunt norocosi intr-un fel. Nu doar ca lumea isi aminteste de ei, dar exista si o fundatie de studii etrusce, care publica o respectabila revista in limba engleza.

Ma intreb ce va ramane dupa noi si cine-si va mai aduce aminte de romani?

Dan Alexe sau stiinta fara constiinta…

Recent, un domn care se numeste Dan Alexe si-a lansat o carte intitulata ”Dacopatie si alte rataciri romanesti” aparuta, unde altundeva?, decat la Humanitas. Ideea lui Alexe este sa combata tezele care sustin in primul rand originea dacica a romanilor si a limbii romane.

Adevarul e ca tampenii fara valoare stiintifica precum ”Dacii: Adevaruri tulburatoare” au impanzit internetul si, din pacate, sunt luate drept serioase de catre oameni la care m-as fi asteptat la mai mult discernamant. Sa mai spun de congresele de Dacologie care-l fascinau pe un bun amic de-al meu, absolvent de ASE? Altfel un om cu spirit practic si fler extraordinar in afaceri dar spiritu lui critic, care l-a consacrat drept un economist extraordinar (mi-a descris cu lux de detalii in 2005 cum avea sa vina criza din 2008) se topeste ca gheata la soare cand aude de Napoleon Savescu…

Si din pacate, povestea a inceput de mult. In clasa a doua, in 1977 am primit la premiu o carte de Dumitru Almas cu povest despre daci. O serie de povestiri, cu Lismiah si Dromihete, cu Scorilo, Burebista, regele Dapix, Cornelius Fuscus (de fapt repovestiri ale unor cronici sau povest din antichitate) si tot asa, pana la ultima poveste in care autorul spunea cum romanii cucerisera ei Dacia, dar pe actualul pamant mai traiesc de fapt tot niste daci care au mai luat ceva din semetia romanilor. Periodic apare ceea ce Lucian Blaga numea intr-un articol ”Revolta fondului nostru nelatin” iar manifestarile sunt absolut bizare.

Buun, Dan Alexe care stie o multime de limbi lanseaza volumul si nu pierde ocazia sa spuna ca romanii sunt niste tarani tristi, mici si complexati care pun botul la teorii dacopate pentru ca nu-si asuma identitatea.

http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Cultura/Stiri/Dan+Alexe+Romanii+se+impauneaza+cu+o+mitologie+total+inventata

Asa o fi dom Alexe! Nu am nicio problema cu combaterea tampeniilor lui Roxin sau Napoleon Savescu! Eeeei insa citind blogul domnului Alexe gasesc o capodopera de ipocrizie! Apararea unor nazbatii eructate de Lucian Boia (acest Pavel Corut pe invers, vorba lui Cristian Banu de la http://www.politichii.ro)  in cel mai bun stil ”asinus asinum fricat” sau in acest caz ”demitizatorul” pe ”demitizator”.

https://cabalinkabul.wordpress.com/2015/05/01/ce-limba-vorbea-stefan-cel-mare-si-ce-a-vrut-sa-spuna-lucian-boia/

Ce s-a petrecut? Lucian Boia a spus că până în 1859 moldovenii se declarau ”moldoveni” nu români și că Ștefan cel Mare vorbea ”o limbă asemănătoare cu cea din Țara Românească”. Nu mai reiau argumentele celor care au studiat documentele epocii și au semnalat ca Moldova incheiase cu Polonia un tratat in limba valaha” (spre marea suparare a moldovenistilor din stanga Prutului si a demitizatorilor din dreapta lui), că la 1643 pe cheltuiala domnului Moldovei, Vasile Lupu se tipareste ”Cartea romaneasca de invatatura” (nu moldoveneasca!) ”den scrisoare grecească pre limbă românească ca să le înțeleagă toți”.

Dan Alexe insă comite un sofism absolut strigator la cer. Pentru a-l absolvi pe Boia spune ca de fapt limba romana este o constructie oarecum artificiala si ca ” e limpede că dialectele românești care nu ar fi fost forțate prin constrângeri politice și culturale să se adapteze unor reguli impuse ar fi evoluat în direcții la fel de divergente precum au făcut-o spaniola și portugheza”. Serios?

Adevarul e ca romana vorbita la nord de Dunare este remarcabila tocmai prin lipsa formelor dialectale. Luati un vorbitor de romana din Maramuresul istoric, din satele de la nord de Tisa si puneti-l sa vorbeasca cu unul din Banatul sarbesc. Dincolo de evidente diferente intre modul in care vorbesc limba romana se vor intelege mult mai usor decat un vorbitor al bavarezei cu unul al dialectelor din nordul Germaniei.

Am luat intentionat acele exemple deoarece se refera la vorbitori de romana care nu au suferit niciodata de asuprirea sistemului educational romanesc si nici ale statului roman in general! La fel de simplu puteam sa iau un roman din Cernauti si unul din Severin sau unul din Chisinau si unul din Timisoara.

Sigur domnule Alexe, latina vulgara s-a dezvoltat in mod diferit in Peninsula Iberica in portugheza, spaniola (sau castiliana) si catalana. Insa procesul incepuse de mult iar in secolul XIV era deja finalizat. De exemplu, ”las Cantigas de Santa Maria” sunt scrise pentru curtea regelui Castiliei Alfonso cel intelept dar in limba portugheza.

Idem, in 1492, un autor ii preda reginei Isabela Catolica a Spaniei ”Gramática de la lengua castellana”. Tot la finele secolului XV se publica romanul de limba catalana Tiranul alb (Tirant Lo Blanc), una din primele istorii contrafactuale.

Prin urmare, se poate vorbi de un continuum dialectal din sudul Portugaliei pana in Catalonia, insa aceasta analogie nu se aplica spatiului daco-roman. Limba română așa cum era vorbită secole înainte de crearea asupritorului stat român a manifestat o imensă varietate dar și-a menținut un fond comun remarcabil.

Crearea statului modern, educatia publica, administratia statului, serviciul militar obligatoriu, mass-media audio si vizuala, au uniformizat limba romana. Standardul a fost dat de limba seaca vorbita in Muntenia, dar efortul necesar a fost multa mai redus decat cel pentru uniformizarea italienei sau germanei (Italia si Germania se formeaza ca state cam in aceeasi perioada ca si Romania). Pur si simplu, in comparatie cu germana sau italiana, romana nu a avut nevoie de un dialect unificator. Diferentele exista inca dar nici macar eforturile sustinute ale URSS nu au reusit sa creeze dincolo de Prut o limba moldoveneasca diferita de cea romana.

Trista aparare a lui Lucian Boia utilizand sofisme. Ca sa ne exprimam intr-una din limbile vorbite in tara unde este dl Alexe azi, ”La science sans conscience n’est que ruine de l’âme”.

Un sfert de secol

Exact acum 25 de ani am votat pentru prima data in democratie. Am stat 40 de minute la coada ca sa votez impotriva lui Ion Iliescu si sa pun stampila pe PNL la Camera si Senat si pe Radu Campeanu pentru presedinte. La PNL alaturi de Campeanu era tanara garda formata din Patriciu, Tariceanu, Chiliman de la sectorul 1 si Radu Boroianu…

In jurul meu votantii FSN erau aproape beti de fericire ca vor pune stampila pe trandafir… Nici macar nu mai era nevoie de propaganda, Iliescu si Frontul erau plebiscitati dinainte…

Au trecut multe randuri de alegeri dar liniile mari pentru Romania (si pentru comportamentul meu la vot) au fost stabilite atunci. Copiii FSN-ului din 1990 au dominat copios viata politica romana, iar cei care erau impotriva FSN au votat impotriva lui, nu neaparat pentru un proiect alternativ.

Multi romani erau dupa 10 ani scarbiti de democratie (in special dupa marea deziluzie reprezentata de Emil Constantinescu- CDR) si s-au retras din procesul electoral. Am fost mai incet si in 2014 am marcat primele prezidentiale la care nu am participat.

Pentru nostalgici, un material de la ProTV cu extrase din documentarul lui Gulea Piata Universitatii. E mai bun pentru imagini decat pentru atmosfera. Adica da, de acord in Piata Universitatii se protesta (Marian Munteanu, daca va amintiti…) dar societatea romaneasca era clar, majoritar sub vraja cuplului magic Iliescu-Roman. Uitati-va la mitingurile delirante pe care le-a realizat FSN-ul in primavara lui 90 si la lozincile strigate. Acolo era poporul roman in majoritate in acel moment.

Cine nu era in Piata era cu Iliescu. Si asa a continuat…

Intrebarile mele despre Revolutie…

Gata nu va mai plictisesc cu amintirile mele de la Revolutie, am patit ca Proust mi-am adus aminte de atmosfera de dinainte de 89 si nu m-am mai putut opri.

Nu stiu daca atunci sau in anii care au urmat am ramas cu cateva intrebari la care niciodata nu am avut raspuns. Mai mult, constat ca nimeni nu le pune in discutie in spatiul public desi sunt convins ca raspunsurile la ele nu ar fi lipsite de interes. Sa incepem:

– care a fost rolul statelor vecine in evenimentele din decembrie 89? Au aparut destule materiale inclusiv ale unor ofiteri in rezerva din Securitate si Armata despre rolul URSS si al Ungariei in evenimente (inclusiv in perioada de dinaintea caderii lui Ceausescu) si imediat dupa aia dar nu s-a spus aproape nimic despre rolul Iugoslaviei. Recent Radu Tudor a publicat un interviu cu fostul sef al serviciului Armatei Romane, vice amiralul Dinu, care reaminteste avertismentul transmis de omoogul iugoslav referitor la planul de declansare al unor tulburari in zonele de frontiera. Se ignora insa faptul ca pana in 22 decembrie informatiile despre Timisoara au fost transmise aproape exclusiv prin intermediul Tanjug agentia de presa iugoslava.

De asemenea in 21 decembrie Radio Europa Libera in limba romana a difuzat o stire conform careia Radu Balan primul secretar de la Timisoara urma sa se intalneasca cu revolutionarii la Varset, in Iugoslavia. Nu am vazut nimic despre aceste chestiuni in niciunul din documentarele sau evenimentele despre 89. Erau iugoslavii utilizati in rol de intermediari (cum au fost utilizati ungurii)? Au avut si o agenda proprie (tot ca ungurii)?

– care era planul URSS pentru Romania? Se vorbeste enorm despre reactivarea vechilor agenti precum Militaru, Kostyal si ultimul pe lista cu voia dumneavoastra stim noi cine :)… dar se ignora faptul ca URSS in ultimii ani utiliza basarabeni in relatia cu Romania.

De exemplu Mihai Popov, ulterior ministru de externe al R Moldova a fost diplomat sovietic in post la Bucuresti. Eu banuiesc ca Gorbaciov avea intentia de a tine Romania aproape in sfera de influenta a URSS (a se vedea tratatul din aprilie 1991 dintre Romania si URSS) cam cum doreste (dorea) sa tina Putin Ucraina, pe post de zona de tranzitie intre Occident si Rusia (URSS).

Nu avem informatii clare in acest sens si probabil nu vom mai avea cateva decenii dar istoria Rusiei (inclusiv in avatarul sau sovietic) este cea a cautarii unei zone de siguranta prin care sa evite contactul direct cu potentialii adversari. Atunci in devembrie 89 era clar chiar si pentru Gorbaciov ca Polonia urma sa treaca ireversibil in zona occidentala de influenta, la fel Ungaria si Cehoslovacia. In conditiile astea, Romania era o compensatie relativ satisfacatoare (venea la pachet cu Bulgaria)…

– Care a fost rolul serviciilor occidentale in evenimente? Din documentele publicate pana in prezent rezulta ca americanii nu ar fi considerat Romania o prioritate, lasand cale libera rusilor. Documentele nu dau insa decat imagini de la nivelul de varf al administratiei. La nivel „de lucru” de exemplu al statiilor CIA din Europa de Est nu a aparut nimic. Daca adaugam faptul ca in 1990 la conducerea statiei CIA din Bucuresti a fost numit un personaj condamnat ulterior de doua ori (!) pentru spionaj in favoarea rusilor, Nicholson, tabloul se complica.

Un alt serviciu despre ale carui activitati nu stim nimic in perioada respectiva este cel al Germaniei. Sigur, oamenii erau ocupati in DDR, care intrase in ultimul an al existentei sale insa ofiterii de contrainformatii care au vorbit despre situatia de dinainte de 89 sustin ca serviciul german era unul din cele mai active in Romania (a se vedea marturia unui ofiter de Securitate citata de Alex Mihai Stoenescu in Istoria Loviturilor de Stat din Romania). DIn nou tacere deplina asupra eventualelor actiuni ale oamenilor de pe teren…

– Se vorbea mult in primul deceniu de dupa Revolutie despre „agresiunea electronica”: tinte false aparute pe ecranele radarelor, conversatii receptionate de armata in limbi straine, cu scopul de a spori confuzia armatei. Cine era responsabil? Banuiala mea e ca erau sovieticii insa niciodata nu s-a dat un raspuns convingator.

– Asta e mai mult asa ca sa fie… Cine au fost teroristii? E interesant de urmarit istoria raspunsurilor date la aceasta intrebare de-a lungul timpului. De la „arabi in slujba lui Ceausescu” la „securisti in slujba lui Iliescu” avem toata gama de raspunsuri. Banuiala mea e ca au fost in special oameni din servicii, utilizati de noua putere.

etimpu.com | Amintiri din Trecut

Blog Nostalgic , Amintiri din Copilarie , Amintiri din Epoca de Aur