Tag Archive | istorie contrafactuala

Istorie contrafactuala – Romania dupa 1990

Vad ca mai multa lume a scris despre alegerile din 20 mai 1990. Dl Stanomir pe contributors lamenteaza rezultatul de atunci si pune o intrebare absolut aiuritoare: ” Cum ar fi arătat acea Românie imposibilă în care Ion Raţiu şi Corneliu Coposu să fi primit şansa de a-şi servi patria, pentru care se sacrificaseră şi luptaseră?”

In 1990, doar 2 la suta dintre cetatenii cu drept de vot s-au pronuntat pentru calea aratata de PNTcd. Alti 7% au votat pentru PNL. Acestia erau romanii care doreau schimbari radicale. Maghiarii au votat in bloc UDMR-ul si astea au fost datele pana in 1992.

O alta evaluare apartine unui autor de limba engleza: Iliescu a fost o scarba unsuroasa si onctuoasa dar Romania putea fi mai rau.

In aceste conditii sa vedem care ar fi fost doua posibile scenarii dupa 1989. Atentie: Nu iau in considerare date fundamental diferite ale politicii internationale!

1) Varianta pesimista Izolare si intarziere: Avem alegeri la 20 mai cu rezultatul cunoscut si Mineriada imediat dupa. FSN-ul este mai rigid decat a fost in realitate si domina autoritar societatea in mai mare masura decat a facut-o. Opozitia este sufocata (oricum in afara Bucurestiului si oraselor mari in 1990 nu exista opozitie) si este incapabila sa se adune. In 1990-1992 Opozitia a compensat slaba putere prin numeroase mitinguri si actiuni la care strangeau multa lume. Cu o regrupare a institutiilor represive mai puternica, Opozitia ar fi fost mai timorata iar FSN-ul ar fi dominat.

In acest scenariu, principala problema pentru FSN o reprezinta dialogul cu UDMR si pastrarea propriei coeziuni.

In timpul nostru (OTL cum se spune in istoria contrafactuala de lla Our Time Line) UDMR-ul anilor 1990-1996 a fost in opozitie clara fata de FSN si ulterior PDSR. Iliescu, la randul lui, dupa o anumita deschidere a preferat sa joace pe cartea nationalista. Trebuie reamintit ca in anii respectivi nu pareau excluse modificari de frontiere, iar guvernul Ungariei facea referiri frecvente la aceasta posibilitate (mai mult in legatura cu Serbia, dar nu exclusiv). Daca Iliescu reuseste sa se prezinte drept scutul minoritatilor fata de nationalisti si sa-i pacaleasca si pe astia poate visa sa fie presedinte pentru intreg deceniul.

E destul de greu, pentru ca maghiarii aveau solicitari precum restituiri de proprietati, inscriptii bilingve si multe altele care erau imposibil de acceptat de catre Romania anului 1990. Singura modalitate de reusita ar fi ca UDMR sa accepte o gradualizare a solicitarilor.

In acest caz, Romania anului 1996 seamana mai degraba cu Belarusul lui Lukasenko decat cu tara care realizeaza alternanta la guvernare.

Iar FSN-ul are de rezolvat problema unei generatii tinere (decreteii) care nu pot pleca din tara (vizele pentru romani ne-au otravit anii 90) si care au oportunitati minime in tara. Riscul unei implozii a Romaniei este ridicat. FSN-ul se sparge inainte de alegerile din 1996 iar viata politica graviteaza in jurul acelor partide nascute din el. Romania este paria fata de UE, de intrarea in NATO nu poate fi vorba, iar perspectiva europeana nu exista.

La finele anilor 90, reformele economice au inceput dar criza din 1998 ne loveste mai puternic. In aceste conditii, se formeaza o coalitie de fesenisti reformati, partide istorice si cetateni nemultumiti care in 2000 reuseste sa preia puterea. UE este ingrijorata de posibilitatea ca Romania sa devina un fel de gaura neagra langa Serbia inca a lui Milosevici si deschide negocierile pentru asociere. Vizele pentru romani se ridica prudent are loc exodul masiv iar in 2008 este prevazuta aderarea la UE alaturi de Croatia (Bulgaria a intrat in 2004 alaturi de celelalte state din estul Europei). Economia este la pamant, iar ostilitatea din partea UE este mai mare decat in OTL. Fata de perioada noastra, criza din 2008 ne loveste mai putin puternic (deoarece nu am cunoscut explozia creditarii din 2002-2008) dar situatia generala este mai sumbra.

In plus, scena politica este mai violenta, ca urmare a tensiunilor create de FSN-ul anilor 90 si autoritarismului sau

2) Tranzitie accelerata – Nu e neaparat un scenariu mai optimist ci unul diferit. In acest scenariu,

divergenta este o scindare a FSN mai puternica in primavara lui 1992 si ramanerea PNL in CDR. In OTL, Petre Roman a ramas cu un o minoritate a fortei fostului FSN, majoritatea trecand de partea lui Iliescu.

Chiar si asa, CDR-ul (alianta opozitiei si a fortelor civice) parea in pozitie de forta pana in momentul in care Radu Campeanu (la ordin spun unii, manipulat de insi la ordin, spun altii) a decis in aprilie 1992 iesirea din CDR. In februarie 1992 CDR-ul castigase mai multe primarii ale marilor orase si pentru prima data in Romania exista un pluralism autentic.

In aceste conditii in toamna lui 1992 Iliescu castiga totusi (cu diferenta mai mica dar castiga) alegerile in fata lui Emil Constantinescu dar la parlamentare CDR si FSN pot forma majoritatea daca li se alatura UDMR. PDSR nu mai poate forma alianta cu PUNR, PRM si PSM (patrulaterul rosu), asa ca incep negocieri pentru formarea unui guvern de coalitie. Greu, se formeaza un guvern condus de Mihai Botez (a fost o propunere, dar a fost respinsa de CDR). Guvernul este instabil si cade relativ repede. Perioada 1992-1996 este una de instabilitate politica deoarece coalitiile de guvernare nu vor sa ia masurile impopulare necesare (cam cum a fost in OTL perioada 1996-2000).

In 1996, CDR reuseste sa dea vina pe Iliescu si castiga alegerile. Entuziasmul este mai redus decat in OTL dar impactul terapiei de soc este mai redus deoarece o serie de masuri impopulare fusesera totusi adoptate anterior. Emil Constantinescu este presedinte iar premierii vin de la PNTcd. Nu cred ca ar mai aparea Ciorbea ca premier, mai degraba Radu Vasile imediat in 1996. Datorita faptului ca schimbarile au inceput totusi mai devreme, impactul crizei din 1998 este totusi mai redus, iar aderarea la UE si NATO are loc in parametrii din OTL.

Marea diferenta apare in 2000. Iliescu nu mai candideaza deoarece mandatul 1992-1996 i-a erodat prea mult popularitatea, iar guvernarea CDR nu a fost atat de catastrofala ca in OTL. PDSR-ul respira greu deoarece FSN-ul lui Petre Roman ramane pe partea stanga. Eventual realizeaza si fuziunea cu PSD-ul lui Sergiu Cunescu si devine principalul partid social-democrat din Romania.

In aceste conditii, candidatul PDSR va fi Adrian Nastase. As fi fost tentat sa spun Melescanu dar avand in vedere ca in 1992-1996 am avut cateva guverne, Melescanu nu a mai avut un mandat lung de ministru de externe si astfel nu a mai reusit sa devina o figura politica de prim rang. Eventual se poate alatura unui curent reformist al PDSR condus de Adrian Nastase sau poate ramane in diplomatie.

PDSR ramane un partid cu 20% care reprezinta un segment de populatie mai conservator si mai nationalist decat in prezent iar odata cu ridicarea vizelor pentru romani scade si mai mult.

Alegerile din 2000 sunt castigate de Emil Constantinescu. Romania intra in NATO si UE ca in perioada noastra, iar scena politica se concentreaza intre dreapta reprezentata de PNTcd si PNL (care se bat pentru suprematie) si stanga lui Petre Roman. In 2004 alegerile vor fi castigate fie de Petre Roman, fie de un eventual candidat comun al PNT si PNL. Sa presupunem ca nu se schimba durata mandatului prezidential (in principiu durata de 5 ani a fost introdusa de PSD pentru ca toata lumea spera la un mandat pentru Nastase).

Alegerile din 2008 duc la un Parlament dominat de PNT, PNL si FSN-PSD Petre Roman, iar prezidentialele sunt castigate fie de Roman, fie de un opozant de pe dreapta. Daca FSN-PSD castiga parlamentarele, Basescu este un posibil prim ministru.

Criza loveste ca si in vremea noastra, iar PDSR-ul revine in forta dupa alegerile din 2008 ca partid al celor afectati de criza. FSN-ul lui Petre Roman se ofileste, iar dreapta este criticata pentru ca este responsabila de criza. Adrian Nastase ar avea sanse de a ajunge Presedinte in 2012, iar PDSR poate reveni la guvernare pentru prima data din 1996. Partidul da asigurari ca a invatat lectiile trecutului, nu e neocomunist, iar romanii ii voteaza masiv. In 2012 avem guvern PDSR – UDMR sprijinit eventual de cativa dizidenti de la FSN-ul lui Roman.

20 iulie 1944

A trecut aproape neobservata o alta aniversare a unui eveniment din cel de-al doilea razboi mondial: 70 de ani de la tentativa de asasinare a lui Hitler. Istoria este cunoscuta iar acum cativa ani s-a facut un film cu Tom Cruise in rolul colonelului von Stauffenberg, cel care a transportat bomba care trebuia sa-l omoare pe Hitler.

Adolf a avut noroc pentru ca reuniunea de stat major la care participa si Stauffenberg s-a tinut intr-o baraca subreda, care a zburat ca urmare a suflului exploziei. In bunker, suflul bombei i-ar fi transformat in terci pe toti cei aflati in sala. Mai mult, unul dintre participantii la reuniune a mutat servieta cu bomba mai departe de Hitler.

Sa presupunem ca atentatul ar fi reusit; complotistii aveau revendicari absolut fanteziste pentru momentul respectiv: restabilirea frontierelor Germaniei din 1914 (adica o Germanie cu Alsacia-Lorena, regiunea Poznan din Polonia plus teritorii belgiene). Altii ar fi dorit mentinerea Austriei in Reich. La 20 iulie americanii si britanicii erau bine stabiliti in vestul Frantei, iar rusii se aflau in Estonia, incepusera o ofensiva in Bielorusi si Ucraina. In Romania, ocupasera nordul Moldovei si Basarabia si pregateau ofensiva Iasi-Chisinau. Un atentat reusit ar fi bulversat capacitatea de lupta a armatei germane (nu toti ofiterii erau la curent cu atentatul) astfel ca probabil rusii si occidentalii ar fi reluat ofensivele pe toate fronturile pentru a profita la maximum de confuzie.

In plus, la Teheran se convenise formula capitularii neconditionate, astfel ca solicitarile noului guvern german ar fi fost intampinate cu dispret. Precedentul exista; in Italia Badoglio a incercat sa negocieze in iulie 43 cu americanii si englezii si nu a reusit sa obtina nimic. Italia a devenit un camp de lupta pentru urmatorii doi ani, pana in ultima zi a razboiului.

Pentru Romania un atentat reusit ar fi fost probabil un dezastru; chiar daca Antonescu ar fi reusit sa mentina puterea si sa incheie un armistitiu nu este sigur ca ar fi avut chiar si termenii nenorociti ai Conventiei de la 12 septembrie. Daca regele Mihai l-ar fi demis pe Antonescu, la fel, rusii nu ar fi considerat necesara nici participarea armatei romane la operatiunile militare, nici sa manifeste putinele scrupule de care au dat dovada dupa 23 August. E posibil ca temerile fata de evolutiile post-belice sa fi accelerat sovietizarea tuturor tarilor in care Armata Rosie ar fi fost prezenta, iar in acest caz comunistii moscoviti ar fi fost, inevitabil preferati celor din jurul lui Gheorghiu-Dej. Cat despre frontierele Romaniei, putem doar specula dar nu cred ca ar fi fost cele stabilite prin tratatul de la Paris din februarie 1947…

Istorie contrafactuala

Va place istoria contrafactuala? Scenariile in care construiesti o intreaga istorie pornind de la un eveniment care se intampla altfel decat s-a intamplat in realitate (in engleza acesta este Point of Divergence, punct de divergenta). Era o vreme in care eram pasionat si citeam tot ce exista in domeniu pe net sau cartile pe care le gaseam.

Am incercat apoi sa construiesc cateva scenarii in legatura cu Romania si m-a luat durerea de cap.

Prin august, imi dadeam seama cate evenimente funeste pentru istoria relativ recenta a Romaniei s-au petrecut in lunile de vara: sosirea in tara si incoronarea lui Carol al II lea, intrarea in ambele razboaie mondiale, cedarea Basarabiei, a Ardealului de nord, pactul Ribbentrop Molotov, intoarcerea armelor in al doilea razboi mondial (eveniment poate nu atat de funest ca si celelalte, insa in niciun caz unul care sa te umple de mare mandrie patriotica) s-au petrecut vara.

Toate aceste evenimente sunt verigi intr-un lant cauzal care explica Romania de azi. Unele sunt parte a unor procese universale iar noi ne aflam in calea rautatilor (pactul Ribbentrop Molotov nu avea ca principal obiect Romania), altele sunt chestiuni strict locale (urcarea pe tron a lui Carol al II lea cu sprijinul inexplicabil al lui Iuliu Maniu).

Culmea e ca nici nu reusesc sa creez scenarii mai bune pentru Romania. Sa spunem ca ridicola « Restauratie » a lui Carol al II lea esueaza. Ce se intampla dupa aceea ? Romania ramane guvernata de Regenta dominata de PNT si Iuliu Maniu. In niciun caz Romania nu ar fi fost mai pregatita sa infrunte ascensiunea Germaniei, revenirea Rusiei in concertul Marilor Puteri si eroziunea inexorabila a sistemului tratatelor de pace si a Ligii Natiunilor. Ma tem ca 1940 ne-ar fi prins la fel de nepregatiti si de incapabili a face fata vecinilor agresivi.

La fel, daca la 23 august 1944 nu am fi intors armele contra Germaniei, am fi fost probabil in situatia Ungariei, altfel spus rusii ar fi format un guvern la Iasi sau Focsani, Antonescu (nu stiu daca si regele Mihai) ar fi ramas legat de germani sperand intr-o stabilizare a frontului sau chiar intr-o intoarcere a situatiei iar Romania ar fi fost teatru de razboi in masura mai mare. Poate ar fi existat si deportari ale civililor romani in URSS in masura mai mare, precum in Ungaria.

Am fi iesit mai vlaguiti de razboi decat a fost cazul iar frontierele ar fi fost cel mai posibil altele; chiar daca rusii nu ar fi luat intreaga Moldova cum au amenintat la un moment dat, nu cred ca Aliatii occidentali i-ar fi impiedicat sa anexeze Maramuresul istoric, sudul Bucovinei sau Delta Dunarii. Poate chiar ar fi sprijinit cererea lui Tito de revizuire a frontierei din Banat…)

La nivel macro (izbucnirea Primului Razboi Mondial, Pactul Ribbentropp Molotov) este greu sa ai un punct de divergenta in istoria Romaniei; acestea pot fi gasite doar in istoria altora in special a marilor puteri.

Are cineva vreo sugestie?

etimpu.com | Amintiri din Trecut

Blog Nostalgic , Amintiri din Copilarie , Amintiri din Epoca de Aur