Archive | 22/12/2014

Amintiri de acum 25 de ani – a cazut

Intre 18 decembrie ora pranzului si 21 la ultimul miting al lui Ceausescu am stat si am ascultat toate posturile de radio de limba romana mai putin desigur Romania 1 (Romania Actualitati) la mine acasa cu rudele si cu prietenii lui tata. Vorbeam despre caderea apropiata a comunismului despre sperantele noastre iar in casa mirosea a cafea buna (mama decisese ca nu mai e cazul sa faca economie la cafea) si tigari. Cum spuneam vemea era foarte calda pentru decembrie. Pe strada am iesit putin dar lumea incepea sa scuture oarecum neincrezator corsetul de teama si frustrari.

Pe 21 eram doar cu tata care imi povestea amintirile lui din campania electorala din 1947 cand vazuse doi membri ai Partidului National Liberal batuti la sange de comunisti. Tata avea 9 ani atunci, bunicul murise la Stalingrad, iar bunica tipa la el si la cei trei frati ai lui si le spunea sa nu se indeparteze prea mult de casa.

Au avut loc cuvantarile de la miting, imi amintesc de cea a unui tanar utecist, (chiar as fi vrut sa stiu dupa aia ce o mai fi facut) dupa care a inceput Ceausescu. Cand s-a intrerupt cuvantarea si a inceput manifestatia din Piata Palatului mi-a fost clar ca poate sa scoata si mama armatei ca nu mai poate ramane la putere. In seara aia de 21 decembrie, inclusiv Radio Moscova l-a inferat (asa cum doar Radio Moscova stia sa faca).

In dimineata de 22 impreuna cu doi prieteni ne-am sfatuit sa scriem Jos Ceausescu pe ziduri si sa incercam sa dezmortim orasul nostru adormit. M-am intors acasa si am dat radioul pe Romania 1 care dadea cantece despre partid si popor. Dupa ce s-a anuntat sinuciderea lui Milea radioul dadea un cantec enervant si cretin chiar si pentru standardele ceausismului tarziu: pentru partid, pentru popor, pentru iubitul conducator” iar la un moment dat o crainica (a ramas multi ani dupa aia la microfon) anunta ca fortele de ordine trebuie sa faca diferenta intre provocatori si cetatenii indusi in eroare de acestia. Cand l-am auzit pe Dinescu am simtit o senzatie de usurare pe care nu cred ca o voi mai resimti vreodata in viata. Am urlat la geam: A fugit criminalu” si iar m-am intalnit cu prietenii.

Ne-am dus in barul local unde se strangeau toti decreteii care venisera de la Bucuresti (dar si din Cluj) de la facultati si cei care ca mine si ca Marian (unul din cei doi prieteni) nu intrasem inca. Am strigat din nou cu toata puterea bai, a fugit Ceausescu si aia stateau ca curcile bete si nu indrazneau sa se bucure. In cartier lumea se uita la noi si iar nu indraznea sa sara in sus. Asta m-a decis sa intru in casa unde ne-am uitat la televizor pana in ziua de 23.

De pe ziua de 23 am inceput sa am banuiala unor aranjamente si a faptului ca asistam la un spectacol prost. De la faptul ca toti trageau in „clanul Ceausescu” si nimeni nu spunea nimic despre sistemul comunist am inteles pe la sfarsitul anului cam care era linia. Dupa aia in ianuarie impresiile au devenit certitudini iar in 29 ianuarie 90 toate iluziile au fost spulberate. Asta insa apartine altei epoci despre care poate voi vorbi la anul.

Anunțuri
etimpu.com | Amintiri din Trecut

Blog Nostalgic , Amintiri din Copilarie , Amintiri din Epoca de Aur