Alte vremuri, alte crize – acum 40 de ani

Azi dimineaţă m-am trezit amintindu-mi de o carte citită la lanternă pe timpul lui Ceauşescu. Titlul român era « Mânuitorii de bani ». A fost şi un film pe care l-am văzut la televizor (tot pe timpul lui Piticu) cu Kirk Douglas şi Christopher Plummer în rolurile principale.

 

Cartea nu e senzaţională în sine dar cred că în actualul context de criză merită recitită. Acţiunea se petrece undeva între 1973 – 1975 (data apariţiei), într-un context de criză prelungită a sistemului economic. Nu spun a capitalismului, deoarece şi socialismul era la momentul respectiv în stagnare, doar că se pricepeau să ascundă asta.

 

Atmosfera descrisă este sumbră : economia americană se confruntă cu inflaţia, ratele dobânzilor la credite cresc (aveau să ajungă la 25% în perioada lui Jimmy Carter), băncile luptă să supravieţuiască, iar în acest context încearcă, împreună cu marile corporaţii să-şi asigure protecţie politică.

Seamănă cu ceva cunoscut ? E bine să ne intre în cap că în anii 70 economia mondială se afla în faţa unui nou colaps. Comunistii se dădeau cocoşi dar erau mai în rahat decât occidentalii. Cum s-a ieşit din criză ? În linii mari răspunsul a fost dereglementarea promovată de Thatcher şi Reagan şi explozia sectorului IT. Am senzaţia că în prezent nu există soluţii. Lumea stă şi se uită neputincioasă la căderea euro şi a economiei « occidentale ». Ce va urma ? Probabil democraţia reprezentativă. Zbaterile din România sunt doar un simptom al unei crize generale. Pentru UE ar trebui să fie reamintit faptul că decadenţa începe la periferie, rareori la centru…

Anunțuri

About Radu

Sunt nascut la finele anilor '60 (NU la comanda, dimpotriva) am copilarit in Romania anilor 70 (suportabil), am crescut in cea a anilor 80 (oribil) si m-am maturizat in tranzitia din anii 90 (bulversant si foarte frustrant dar oricum mai bine decat perioada precedenta). In anii 2000 au venit copiii si, trecand de jumatatea vietii, ma intreb incotro ne indreptam. Nu am raspunsuri; incerc si eu sa ghicesc pornind de la materialul furnizat de experienta si de ceea ce se petrece azi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

etimpu.com | Amintiri din Trecut

Blog Nostalgic , Amintiri din Copilarie , Amintiri din Epoca de Aur

%d blogeri au apreciat asta: