Politichie – Românii şi Înaltele Porţi

Ei, ca să vezi păţanie! Când am postat data trecută mă pregăteam pentru un an fără mari evenimente până la alegerile locale. Aşteptam frumos rezultatele recensământului (detaliate, nu porţia aia care ni s-a servit) şi voiam să le comentăm împreună pe blog.

De fapt nici nu aveam de gând să scriu despre politica românească. Pentru o ţară care şi-a pierdut suveranitatea (deşi este lăsată să se joace cu instituţii şi însemne naţionale) faptul că a plecat Gigel şi a venit Ionel nu schimbă datele fundamentale ale problemei. Parcă pe la anii 1600 faptul că era mazilit Antonie Vodă din Popeşti şi se suia pe tron Grigore Vodă Ghica interesa prea mult talpa ţării? Nu, de-aia evenimentul n-a lăsat vreo urmă în istorie, iar 99,99% dintre eventualii cititori se întreabă pe bună dreptate cine-s ăştia!

Desigur, există (acum ca şi atunci) o mulţime de cetăţeni cu interese directe legate de schimbarea de regim şi pentru care schimbarea sau menţinerea acestuia sunt chestiuni legate de viaţă şi de moarte (sau de parale, chestie de importantă cel puţin egală).

Iată însă că INS-ul m-a lăsat cu ochii în soare, iar circul politic românesc e la intensitate maximă aşa că hai să ne dăm şi noi cu părerea, că românul tot e născut părerolog.

Datele le cunoaşteţi nu le mai trec aici şi probabil că aveţi şi opinia despre referendum gata formată aşa că vă propun un alt exerciţiu, un excurs în istoria recentă a ţării noastre.

Este aproape axiomatic faptul că România (şi formele statale anterioare) a stat foarte puţin timp pe picioarele ei. Mereu era cineva „deasupra” care făcea şi desfăcea guverne, alianţe şi dregătorii. Din câte ştim, în general stăpânilor noştri nu le plăcea România şi nu se prăpădeau după reprezentanţii noştri. Chestie de gust, însă în general, România era importantă în socotelile lor şi nu consideau că trebuie să o lase preopinenţilor. După independenţă, Înalta Poartă s-a mutat la Viena (deşi noi în frunte cu Carol I visam la Berlin), Paris, Berlin şi după aia la Moscova.

Din 1990 ne-am trezit nu cu o Poartă nouă, ci cu mai multe (multipla jurisdictie cum frumos spune dna Mungiu Pippidi cand isi intoarce fata catre bastinasii din Romania). Doar conducător român sa nu fii că nu mai ştii unde să baţi temenele mai adânci. Prima şi cea mai Sublimă e la DC pe malul Potomacului. Vin apoi cele două de pe continentul European, Bruxelles-ul (asta e aia oficială) şi apoi aia neoficială dar mai aspră cea de la Berlin. Cum spuneam doar lider român să nu fii, mai ales dacă-ţi cauţi legitimitatea. Unde să baţi temenelele? Hai că la DC te mai rezolvi un pic cu ambasadorul lor de la Bucuresti.

Dar la Bruxelles, cu cine să discuţi? Van Rompuy nu prea are faţă de Sultan, Barroso, mda dar nu e chiar Marele Şef, nenea ăla, Schulz, abia e instalat Preşedinte la Parlament şi în doi ani îşi termină mandatul. Un coşmar experimentat şi de şefii diplomaţiei unor state adevărate, cum ar fi Kissinger, care spunea că nu ştie pe cine să sune la telefon când vrea să consulte Europa. Mai pe înţelesul nostru e ca şi cum în perioada comunistă un prim secretar din ţările frăţeşti s-ar fi dus la Kremlin iar acolo nu ar fi niciun Prim Secretar ci doar o liotă de membri ai Biroului Politic.

Buun cred că asta a simţit premierul nostru, Ponta, când s-a dus să-i fie recunoscut caftanul. Între timp, la Berlin Frau Merkel, a spus că vrea ordnung und disziplin, ce e cu această schweinerei in Wallachei? Nasol momentu pentru premier. S-a dus la Poarta greşită şi tot ce a obţinut a fost un fel de caftan provizoriu cu numeroase condiţii.

Istoria română din secolul trecut înregistrează două vizite în care conducătorii şi-au executat politic rivalii după ce au obţinut binecuvântarea stăpnirii:

În ianuarie 1941, generalul Ion Antonescu, conducătorul statului se duce frumos la Hitler pentru a-i cere să-l ajute în disputa cu Horia Sima. Antonescu avea un sprijin serios în Germania, Wermachtul. În rest, toţi ştabii de la NSDAP erau de partea lui Sima din motive de ideologie. Sima, care fusese invitat să participe la discuţii, a rămas acasă şi a fost pus pe făraş în scurtă vreme, iar Antonescu a rămas lider necontestat pentru următorii trei ani şi jumătate.

Intalnirea este povestita in „Delirul” lui Marin Preda, care il ridica in slavi pe Antonescu pentru faptul ca a indraznit sa strige la Hitler. Asa o fi fost, dar tot o confirmare a unui vasal de catre suzeran a fost si asta in cele din urma.

O a doua vizită, învăluită într-un mister şi mai mare deoarece nu există acces la arhive şi bănuiesc că nici când se vor „deschide” nu vom afla mai multe este vizita lui Gheorghiu- Dej la Stalin când a reuşit să obţină aprobarea Stăpânului pentru a lichida „devierea de dreapta”. Majoritatea românilor o cunosc din romanul lui Marin Preda, „Cel mai iubit dintre pământeni” sub forma unei povestiri a lui Gheorghiu Dej către un scriitor prieten al regimului. Preda spune că Dej, căruia-i era frică de faptul că urma să fie expus ca trădător de Ana şi gaşca ei s-a dus la Stalin şi i-a spus că tovarăşa Ana se opune colectivizării, nerespectând deciziile Curţii Constituţionale, pardon, deviind de la linia Partidului. Atunci Iosif Visarionovici ar fi spus „kakaia deviaţia?” şi i-ar fi spus să lichideze acest grup deviaţionist într-o şedinţă lărgită a Biroului Politic.

Mai puţin cunoscută dar la fel de savuroasă este versiunea povestită de Titus Popovici în „Cartierul Primăverii”. Popovici spune că Dej l-ar fi mituit pe secretarul lui Stalin, Poskrebâşev pentru a avea acces la Tătuca. Stalin l-ar fi primit pe Dej cu rânjetul pe buze dar i-ar fi dat în cele din urmă caftanul.

Ponta nu prea a avut succes. Tot ce a obţinut a fost un fel de amânare (deja după câteva zile i s-a adus aminte că Poarta aşteaptă răspuns) şi un fel de recunoaştere a situaţiei prin convorbirile pe care le-a avut la Cotroceni cu trimisul Porţii celei mari.

Povestea continuă dar măcar un lucru s-a schimbat faţă de vremile anterioare, stăpânii de azi nu te mai scurtează de un cap, nici nu te trimit în lagăr. Cel mult te fac de cacao şi te exclud din politica „mare”. Nu e o problemă în definitiv geme Parlamentul European de politicieni trecuţi pe linie moartă… Trăiască Europa, una peste alta…

Anunțuri

Etichete:

About Radu

Sunt nascut la finele anilor '60 (NU la comanda, dimpotriva) am copilarit in Romania anilor 70 (suportabil), am crescut in cea a anilor 80 (oribil) si m-am maturizat in tranzitia din anii 90 (bulversant si foarte frustrant dar oricum mai bine decat perioada precedenta). In anii 2000 au venit copiii si, trecand de jumatatea vietii, ma intreb incotro ne indreptam. Nu am raspunsuri; incerc si eu sa ghicesc pornind de la materialul furnizat de experienta si de ceea ce se petrece azi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

etimpu.com | Amintiri din Trecut

Blog Nostalgic , Amintiri din Copilarie , Amintiri din Epoca de Aur

%d blogeri au apreciat asta: